Deputat USR deschide noi căi de comunicare cu cetăţenii. Cabinet parlamentar online pentru românii din ţară şi diaspora

Se încarcă player-ul...

Deputatul USR de Diaspora, Nicolae-Daniel Popescu, şi-a lansat, la începutul acestei săptămâni, cabinet parlamentar online, iniţiativa sa fiind motivată, susţine el, de dorinţa ca cetăţenii să îl poată contacta mai uşor pentru a-şi expune problemele. Cum deplasările în străinătate costă mult atât în termeni financiari cât şi ca timp şi nu pot fi efectuate foarte des, deputatul Popescu a găsit o nouă modalitate de a putea comunica eficient cu cetăţenii: o aplicaţie prin care românii - fie ei din diaspora sau din ţară - îşi pot programa audienţe cu el, pentru discutarea diverselor probleme şi aspecte care îi preocupă.

"Ideea mi-a venit în urmă cu 2 ani de zile în perioada când lucram în Marea Britanie şi am observat că existau nişte obstacole în calea legăturii, comunicării cu parlamentarii din România. Pe de altă parte, e un model deja folosit în alte state, e deja folosit cu succes în Franţa, Marea Britanie şi Olanda. Şi imediat după intrarea mea în Parlament, mi-am dorit să îl implementez şi în România. Am fost însă întârziaţi pentru că am lucrat foarte mult şi la alte campanii, precum Fără Penali în Funcţii Publice, a trebuit să ne deplasam foarte mult în teritoriu", a explicat Popescu pentru Epoch Times.