Pentru a 57-a seară consecutiv, protestatarii #rezist au revenit în Piaţa Victoriei pentru a transmite mesajul: "Suntem cu ochii pe voi, nu vrem să fim o naţie de hoţi!" Printre ei s-a aflat şi Teodora Vlad, protestatara care astăzi, la Înalta Curte, i-a cerut demisia lui Liviu Dragnea.
"Aceste acţiuni mici, puţine, aşa cum sunt, îi deranjează, eu m-aş duce şi când sunt la o cafea: “Vă daţi demisia?” Pe toţi i-aş lua la rând, nu i-aş lăsa! Eu nu vreau… nu am cerut să răstorn Guvernul, să plece PSD-ul, am cerut clar: nu vreau să fiu condusă, nu vreau să îmi cresc nepoţii, copiii, într-o ţară în care hoţia este legalizată!", a declarat Teodora Vlad.