44 de ani de la cutremurul din '77. Ce spune fiul dizidentului Gheorghe Ursu despre "ordinul criminal" al lui Ceauşescu

Fiul dizidentului Gheorghe Ursu, Andrei Ursu, a reamintit joi, printr-o postare pe Facebook, faptul că azi, 4 martie, la ora 21:22, se vor împlini 44 de ani de la cutremurul din 1977, în care au murit 1.570 de oameni, zdrobiţi de 33 de clădiri care s-au prăbuşit, iar alţi peste 11.000 au fost răniţi.

„A urmat cumplita, febrila căutare a supravieţuitorilor printre dărâmături. În săptămânile care s-au succedat, inginerii şi constructorii români au expertizat şi demarat proiecte de consolidare a blocurilor avariate, care prezentau risc major de prăbuşire la un nou seism, de data asta cu zeci de mii de victime potenţiale. Cu toată izolarea relativă a României comuniste, s-au primit masive ajutoare din afară. Însă mii de clădiri din Bucureşti şi nu numai, afectate considerabil în 1977, au fost lăsate în nelucrare până în zilele noastre”, povesteşte Andrei Ursu.

Potrivit acestuia, faptul că mii de clădiri au rămas neconsolidate după seismul devastator, este din cauza „ordinului criminal al lui Nicolae Ceauşescu din şedinţa din 4 iulie 1977”.

„În acea zi, la patru luni după cutremur, dictatorul a strâns la CC activul de partid din Capitală, factorii de răspundere din construcţii şi pe toţi şefii şantierelor de consolidare din Bucureşti. Acea şedinţă a fost descrisă de Gheorghe Ursu în scrisoarea sa citită la Europa Liberă pe 4 martie 1979. Pentru a elimina şantierele care îi displăceau şi pentru a folosi toate resursele şi ajutoarele externe la construcţia megalomanică a Casei Poporului, Ceauşescu a dispus, pur şi simplu, sistarea consolidărilor. Inginerii - dar şi locatarii – au ştiut că blocurile rămăseseră vulnerabile. De la informatorii omniprezenţi, Securitatea aflase că oprirea lucrărilor nu era o decizie populară. Ştia că lumea nu credea în “tencuieli antiseismice”. Unii locatari chiar au dat în judecata primăria. Ceauşescu şi-a protejat imaginea, evitând un ordin scris. Pentru a se asigura, în acea şedinţă i-a ameninţat direct, cu miliţia şi procuratura, pe cei care vor mai investiga structurile de rezistenţă sau vor executa intervenţii. Securitatea a avut misiunea de a camufla rolul 'Comandantului Suprem', de a urmări pe ingineri şi de a opri fluxul de informaţii către Occident. Eventualele urmări catastrofale urmau să fie puse pe seama subalternilor – Inspectoratul pentru construcţii şi edilii bucureşteni (care de altfel i-au urmat, servili, ordinul)”, relatează fiul dizidentului Gheorghe Ursu.

Despre tatăl său, Andrei Ursu povesteşte că acesta, în calitatea sa de şef de proiect de consolidare a două clădiri, printre care blocul ARO/Patria, a participat la acea şedinţa şi a consemnat cuvintele dictatorului.

„Inginerul a încercat să continue consolidarea 'din propriul salariu'. Şi s-a hotărât să avertizeze întreaga populaţia României despre vulnerabilitatea în care a fost lăsată. În scrisoarea trimisă la Europa Liberă îl acuză, practic, pe Ceauşescu de crimă. Spera să 'sensibilizeze autorităţile' pentru reluarea consolidărilor, pentru că 'exista riscul pierderii a mii de vieţi omeneşti'. Conform mărturiilor din dosarul aflat în judecată la ÎCCJ şi ale celor apropiaţi, refuzul lui Gheorghe Ursu de a se dezice de scrisorile trimise la Europa Liberă a fost, foarte probabil, principalul motiv pentru care a fost, într-un final, ucis în tortură de anchetatorii Direcţiei a VI-a a Securităţii”, mai scrie Andrei Ursu.

În finalul postării sale, fiul dizidentului Gheorghe Ursu îşi exprimă speranţa că noii edili ai Capitalei „se vor achita de angajamentele recente şi for demara în regim de urgenţă consolidările la cât mai multe blocuri vulnerabile”.

„În acest moment, un seism de o magnitudine similară cu cel din 1977 (7,4 pe scara Richter) ar fi devastator”, avertizează Andrei Ursu.

Cazul Gheorghe Ursu

Cazul lui Gheorghe Ursu este ilustrativ pentru felul în care ani de zile sistemul opresiv a acţionat implacabil împotriva tuturor celor ce îndrăzneau să se opună dictatorului Ceauşescu. De profesie inginer constructor specializat în seismologie, Ursu a luat parte - în calitate de şef de atelier de proiectări - la o şedinţă în care Ceauşescu a dat personal ordin de oprire a lucrărilor de consolidare la blocurile din centrul Capitalei (Scala, Patria) grav avariate de cutremurul din '77.

Pe Ceauşescu, fisurile îl deranjau estetic, se vedeau urât în drumurile lui cu maşina pe cel mai important bulevard din Bucureşti. Cum consolidările ar fi durat mult şi consumau din fondurile ce trebuiau direcţionate masiv către ridicarea Casei Poporului, "cel mai iubit fiu al poporului" a dispus ca blocurile să fie doar tencuite la faţade, astfel încât fisurile produse de cutremur să fie ascunse sub stratul de var, şi atât. Ori, o astfel de "reparaţie" echivala cu o crimă, căci la următorul seism blocurile riscau să cadă la pământ, cu tot cu oamenii din ele.

Ursu a refuzat să fie părtaş la cererile lui Ceauşescu şi, mai mult decât atât, a vrut să facă public în întreaga lume liberă ceea ce se pregătea să facă Ceauşescu. Avea prieteni la Europa Liberă, pe Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca.

Denunţat, inginerul Ursu a fost arestat. Nu de Securitate - pentru a nu se stârni valuri pe plan internaţional căci Europa Liberă, unde Ursu trimisese scrisori, şi chiar şi Ambasada SUA se interesau de el - ci de Miliţie, disidentului fabricându-i-se un dosar de delicvent comun.

De anchetarea lui Ursu s-a ocupat însă securitatea, însărcinat cu coordonarea interogatoriilor fiind maiorul Pîrvulescu. Deşi securiştii intraseră în posesia jurnalului în care disidentul povestise "hârtiei" despre legăturile sale atât din ţară, cât şi din străinătate, anchetatorii au vrut ca Ursu să se incrimineze personal, dând declaraţii pentru a nu fi obligaţi să facă public jurnalul în care inginerul îl acuză pe Ceauşescu, practic, de genocid.

Sub coordonarea securităţii, miliţieni l-au bătut cumplit, ajutaţi de deţinuţi. Ursu era adus pe pătură de la interogatorii şi luat în serie de colegii de celulă năimiţi de securişti. În cele din urmă, intestinul subţire i-a fost spart de atâtea bătăi. Lipsit de tratament medical, infecţia s-a răspândit. Ursu a fost dus cu mare întârziere la spitalul penitenciarului Jilava, unde a murit.

"Avem mărturii, zeci de foşti deţinuţi, colegi de celulă, oameni care au fost deţinuţi chiar în celulele învecinate, chiar gardieni, oameni curajoşi care au avut şi mai au încă şira spinării, au spus exact ce s-a întâmplat, şi anume că a fost bătut sistematic, şi la anchetă, şi în celulă, pentru a i se extrage informaţii despre prieteni şi despre contactele de la Europa Liberă: cum au ajuns documentele, scrisorile, prin cine. Martorii spun că era bătut aproape zilnic, deseori, noaptea, se auzeau urlete îngrozitoare, mai ales după ce i s-a spart intestinul. Se ştie că peritonita generează nişte dureri îngrozitoare. L-au lăsat acolo urlând. Unii deţinuţi spuneau că nici nu mai suportau să audă aceste urlete, s-au rugat de gardieni să fie mutaţi mai încolo să nu mai audă aceste urlete. Gardienii le-au spus: 'Bă, nu ştiţi care sunt ordinele?'Ordinele veneau de sus, de la Vasile Gheorghe, Tudor Stănică şi Creangă Mihail. (...) Securiştii care l-au anchetat au fost Pîrvulescu şi Hodiş şi, ocazional, chiar Vasile Gheorghe, şeful Direcţiei Cercetări Penale, care a fost şi el implicat şi l-a anchetat direct", declara Andrei Ursu într-un interviu realizat de Ovidiu Şimonca şi difuzat de BBC anul trecut.