Accidentul lui Michael Schumacher, un ghinion teribil

Fostul pilot de Formula 1, Michael Schumacher.
Fostul pilot de Formula 1, Michael Schumacher. (Paul Gilham / Getty Images)
Loredana Diacu
01.01.2014

Accidentul la schi suferit de Michael Schumacher a fost cauzat de "un ghinion teribil" şi nu de viteza excesivă, aşa cum s-a speculat în presă, a declarat, marţi, la Grenoble, purtătorul oficial de cuvânt al pilotului, Sabine Kehm.

Faptul că Michael Schumacher a fost găsit cu casca de schi spartă nu are legătură cu viteza, a explicat Sabine Kehm, citată de mirror.co.uk .

"Michael şi-a ajutat un prieten care căzuse şi a intrat în zăpadă, a lovit o piatră, a fost catapultat în aer şi s-a lovit la cap."

"A fost vorba de un ghinion teribil, nu de viteză", a mai explicat Kehm.

De altfel, unul dintre paramedicii din echipa care a ajuns prima la scena accidentului a povestit pentru The Mirror că Schumacher a pierdut controlul după ce a lovit o piatră acoperită de zăpadă.

Reamintim că Schumacher a fost rănit grav într-un accident la schi, la sfârşitul săptămânii trecute. Michael s-a lovit cu capul de o stâncă, suferind o hemoragie cerebrală, deşi purta cască de protecţie. Impactul cu stâncă a fost atât de puternic încât casca s-a spart în două. Michael a fost transportat mai întâi cu elicopterul la o clinică locală, de unde a fost transferat ulterior la Grenoble.

În noaptea de luni spre marţi, Schumacher a fost operat a doua oară, fiindu-i înlăturat un cheag de sânge de pe creier dar starea fostului campion mondial de formula 1, este încă una critică. Medicii evită să facă pronostricuri despre recuperarea sa.

O scanare a creierului efectuată înainte de operaţia de luni seară a arătat semne încurajatoare, dar profesorul Jean-Francois Payen, şef de Anestezie şi Terapie Intensivă la Spitalul Universitar din Grenoble, unde este tratat Schumacher, avertizează că este prematur să se afirme că Schumacher este în afara oricărui pericol.

Miercuri, agenta lui Schumacher, Sabine Kehm, a declarat reporterilor la intrarea spitalului din Grenoble unde este internat fostul campion al curselor de Formula 1, că starea lui Michael Schumacher este „stabilă”.

„Starea lui rămâne stabilă în această dimineaţă. Pentru moment aceasta este o ştire bună, dar nu vreau să vorbesc despre perspective pentru că este prea devreme. Se află în continuare în comă artificială”, a mai spus Kehm, citată de Reuters.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor