Acordul de Liber Schimb Moldova-UE, la Chişinău încep negocierile

Tatiana Chiriac
20.03.2012

La Chişinău, în perioada 20-22 martie 2012, începe prima runda de negocieri a Acordului privind Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană.

Negocierile vor fi purtate de către echipa de negociatori creată la nivel de viceminiştri ai ministerelor interesate, în frunte cu ministrul adjunct al Economiei, Octavian Calmâc. Negociatorul-şef al delegaţiei Comisiei Europene este Directorul Departamentului Comerţ, Luc Devigne.

În prima rundă de negocieri vor fi discutate în special aspectele juridice a viitorului Acord.

Totodată, au fost create 13 grupuri tehnice în cadrul cărora experţii vor supune discuţiilor subiectele din domeniile comerţului cu bunuri şi servicii, concurenţă, bariere tehnice în calea comerţului, măsurile sanitare şi fitosanitare, administrarea vamală, energetica, achiziţiilor publice etc.

Republica Moldova a lansat pregătirile pentru negocierile DCFTA în 2011, efectuând un şir de modificări legislativ-normative conform Planului de acţiuni al Republicii Moldova privind implementarea Recomandărilor Comisiei Europene pentru instituirea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană.

Modificările au vizat 13 domenii ale economiei naţionale relatează eco.md. Acordul privind crearea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător între Republica Moldova şi Uniunea Europeană (ZLSAC, Deep and Comprehensive Free Trade Area (DCFTA)) asigură integrarea economică a Republicii Moldova în UE şi presupune liberalizarea graduală a comerţului cu bunuri şi servicii, libera circulaţie a forţei de muncă, reducerea taxelor vamale, barierelor tehnice şi netarifare, abolirea restricţiilor cantitative şi armonizarea legislaţiei RM la cea a Uniunii Europene.

Spre deosebire de regimul comercial actual RM-UE (ATP) care este un regim unilateral acordat de UE pe un termen limitat, DCFTA va fi un acord multilateral încheiat pe o perioadă nelimitată, oferind beneficii la export mult mai mari decât ATP şi o previzibilitate pe termen lung pentru afaceri. A doua rundă de negocieri va avea loc la Bruxelles, în luna iunie curent.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor