Coordonatorii grupurilor de lucru sectoriale se întrunesc pe 19 martie, la Tiraspol

Coordonatorii grupurilor de lucru sectoriale se întrunesc luni, 19 martie, în cadrul unei reuniuni la sediul Misiunii OSCE din Tiraspol.

În cadrul şedinţei urmează să fie făcută o retrospectivă a activităţii acestora, precum şi stabilită agenda următoarelor întrevederi la nivel de experţi a grupurilor de lucru Chişinău – Tiraspol, scrie agenţia de presă ARENA.

Potrivit unui comunicat al Biroului pentru Reintegrare, la reuniune va participa vicepremierul Eugen Carpov, dar şi ambasadorii din formatul de negocieri “5 2” în reglementarea conflictului transnistrean.

Grupurile de lucru au fost create în scopul soluţionării problemelor cotidiene ale populaţiei de pe ambele maluri ale Nistrului.

Precizăm că data reuniunii coordonatorilor grupurilor de lucru sectoriale a fost convenită săptămâna trecută în cadrul întrevederii de la Bender al viceprim-ministrului Eugen Carpov, cu reprezentantul politic în reglementarea transnistreană din partea Tiraspolului, Nina Ştanski.

Amintim că atunci părţile au făcut un schimb de opinii asupra perspectivelor de colaborare în direcţia consolidării încrederii dintre cele două maluri ale Nistrului, inclusiv privind reluarea transportului feroviar, normalizarea situaţiei în domeniul serviciilor poştale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe