Alina Gorghiu: Introducerea medierii obligatorii ar duce la rezolvarea a 1,2 milioane dosare din instanţe

Epoch Times România
18.03.2012

Deputatul liberal Alina Gorghiu a anunţat că a depus în Parlament, încă din luna noiembrie 2011, un proiect de modificare a legii medierii, care prevede obligativitatea pentru judecători de a trimite anumite litigii către mediatori, măsură care ar putea degreva instanţele de 1,2 milioane de dosare.

Alina Gorghiu a declarat că acest proiect de lege se află la comisiile de specialitate din Senat, însă, cum activitatea din Parlament este blocată, se aşteaptă în luna mai aprobarea tacită a proiectului de lege.

"Este o iniţiativă legislativă de un an şi jumătate, care este susţinută de 40 de asociaţii şi fundaţii ale mediatorilor sau care au legătură cu domeniul juridic, de către CSM, precum şi de sindicate şi patronate, care au un rol cheie în tot ce înseamnă conflictele din România, în special cele de muncă. Acest proiect de lege spune că procedura medierii trebuie să devină obligatorie pentru anumite tipuri de litigii. Când spun procedura de mediere obligatorie este vorba de acea informare către părţile din litigiu, în faţa mediatorului. Tot ce înseamnă litigii pe Dreptul muncii, protecţia consumatorului, malpraxis, procese civile până la un anumit cuantum şi ne gândeam la un plafon de maxim 50.000 lei, plângerile prealabile, toate acestea să meargă la mediator", a declarat duminică Alina Gorghiu.

Potrivit acesteia, la 3.500 de mediatori autorizaţi s-ar putea absorbi aproximativ 1,2 milioane de dosare aflate pe rolul instanţelor.

"Am reuşit să facem şi o prognoză. La un număr de 3.500 de mediatori autorizaţi, am putea să absorbim pe şedinţă de informare obligatorie aproximativ 1,2 milioane de dosare aflate pe rolul instanţelor. Gândiţi-vă că instanţele din România au acum aproximativ 4 milioane de dosare pe rol. Este ceva revoltător să depui o acţiune în instanţă şi să primeşti primul termen peste un an. Practic, dreptul meu la justiţie este îngrădit şi de ce să nu folosesc eu, statul român, o metodă care îmi oferă şi eficienţă şi costuri reduse şi confidenţialitate şi o soluţionare rapidă a litigiului", a adăugat deputatul liberal.

Ea a mai spus că, dacă într-un proces obişnuit din instanţă, o parte pierde, iar o alta câştigă, în cazul medierii cele două părţi ajung la un consens.

Deputatul liberal şi-a exprimat nemulţumirea faţă de atitudinea Ministerului Justiţiei, care nu a făcut nicio campanie de informare în domeniul medierii şi pentru că ministerul a dat aviz negativ la proiectul de lege privind medierea obligatorie.

"Peste tot în lume vezi în instanţe informaţia cu birourile mediatorilor, cu modalităţile de soluţionare a conflictelor, altele decât în instanţă, şi cu toate acestea Ministerul Justiţiei nu a făcut nici campanie de informare, nici măcar un spot publicitar. Nu există un tablou al mediatorilor pe care Ministerul Justiţiei să îl promoveze în dezbaterile publice. (...) Cei din minister fac o confuzie spunând că acest proiect de lege ar vrea să transforme medierea într-o procedură obligatorie şi eu încerc să explic că legea nu obligă pe nimeni să se înţeleagă în faţa unui mediator, ci are menirea să oblige instanţele să trimită în faţa mediatorului părţile care se află în litigii mărunte, care nu au ce căuta în instanţă. Practic, este vorba de o şedinţă de informare. Eu, ca mediator, le spun părţilor care sunt avantajele, consecinţele unui demers în instanţă sau că soluţiile din instanţă ar putea să vă nemulţumească şi ar fi mult mai frumos să vă înţelegeţi aici, într-o manieră civilizată, discretă, confidenţială cu cealaltă parte. Conform acestui proiect legislativ, omul care vine la mediator la informare obligatorie, nu are obligaţia să rămână să încheie o înţelegere. Dacă vrea rămâne, dacă nu are calea instanţei deschisă", a explicat Alina Gorghiu.

Declaraţia a fost făcută cu ocazia unei dezbateri publice organizate la Parlament de către Asociaţia "O şansă pentru viitor", Asociaţia Centrul Avocaţilor Mediatori şi Asociaţia Europeană a Mediatorilor.

Dezbaterea a introdus teme inedite pentru mediatori, precum sistemul bancar sau cauzele de malpraxis.

Evenimentul a fost adresat mediatorilor, magistraţilor, oamenilor de afaceri, funcţionarilor publici şi bancari, cadrelor medicale, companiilor de asigurări pentru malpraxis, studenţilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor