Anchetatorii ruşi au percheziţionat biroul guvernatorului liberal

Guvernatorul regiunii Kirov, Nikita Belykh.
Guvernatorul regiunii Kirov, Nikita Belykh. (Dima Korotayev / Epsilon / Getty Images)

Poliţia mascată rusă a percheziţionat marţi biroul guvernatorului liberal regional, care are legături cu adversarii lui Vladimir Putin, în ceea ce criticii Kremlinului au spus că face parte dintr-o campanie de presionare a adversarilor preşedintelui, potrivit unui raport Reuters.

Comitetul federal de Investigaţii a declarat că ofiţerii de aplicare a legii au percheziţionat biroul guvernatorului regiunii Kirov, Nikita Belykh, ca parte a unei anchete penale în legătură cu presupusul furt a 90 de milioane de ruble.

Belykh a negat săvârşirea vreunei ilegalităţi şi a spus că va coopera cu ancheta.

Belykh, un fost lider moderat de partid din opoziţie, a fost numit în funcţie în 2009 de preşedintele de atunci, Dmitri Medvedev, în ceea ce a fost văzut ca un efort de a împăca liberalii marginalizaţi în timpul preşedinţiei lui Putin din 2000-2008 şi de a-i alia Kremlinului.

Liderii de opoziţie acuză Kremlinul că se foloseşte de procese şi investigaţii penale pentru a face presiune asupra criticilor lui Putin în timpul noului său mandat de şase ani, dar purtătorul de cuvânt al preşedintelui a negat acest lucru.

Boris Nemţov, un lider al opoziţiei care l-a precedat pe Belykh în funcţia de şef al unui partid liberal susţinător al afacerilor, pe la mijlocul anilor 2000, a declarat că percheziţia nu-l viza direct pe Belykh, ci pe Alexei Navalny, care a ajutat la organizarea unor proteste împotriva lui Putin şi care a fost acuzat într-un caz separat de furt în regiunea Kirov.

Comitetul de Investigaţie a declarat că poliţia, forţele de securitate FSB şi anchetatorii federali căutau documente referitoare la vânzarea unei cote de 25,5 la sută dintr-o distilerie de stat pentru circa 90 de milioane de ruble, mai puţin decât valoarea sa de piaţă, despre care comisia a afirmat că era dublul acestei cifre.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe