Andreea Paul: Scrisoarea de intenţie negociată de Guvernul Ponta cu FMI ascunde un nou val de taxe şi impozite

Andreea Paul, PDL
Andreea Paul, PDL (Epoch Times România)

Prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul a precizat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că scrisoarea de intenţie negociată de Guvernul Ponta cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) ascunde un nou val de taxe şi impozite ce ar urma sa fie puse în aplicare de la 1 ianuarie 2014.

"Guvernul Victor Ponta se hrăneşte prin taxe din buzunarele românilor. În loc să se ocupe de cele două mari probleme ale României, sărăcia şi şomajul, în loc să vină cu un pachet curajos de măsuri pentru relansare economică, pentru păstrarea actualelor locuri de muncă şi pentru crearea altora noi, Guvernul Ponta nu ştie decât să taxeze. Ne-a promis transparenţă. În realitate, aflăm pe surse de scrisoarea de intenţie încheiată, negociată cu FMI, care ascunde un nou val de taxe şi impozite aplicate de la 1 ianuarie 2014. Săptămâna trecută ne anunţa de introducerea TVA-ului de 9% la alimente şi, în paralel, de un nou val de taxe şi impozite pe produsele de lux. Deunăzi se publică Monitorul Oficial, peste noapte, zero predictibilitate fiscală", a declarat Andreea Paul.

În opinia prim-vicepreşedintele PDL "firmele din România trăiesc un haos fiscal, accentuat până la nivel record de către Guvernul USL". "Din 2004 şi până în prezent, de când a intrat în vigoare Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală, s-au operat 116 modificări. Dintre acestea, cele mai multe, o cincime, sunt operate de Guvernul Victor Ponta. Două modificări fiscale pe lună, neanunţate, nedezbătute, fără nicio brumă de predictibilitate.(...) Aşadar, după 20 de noi taxe şi impozite majorate în ultimele 15 luni de guvernare USL, de la 1 ianuarie 2014 se pregăteşte un nou val de taxe şi impozite. Acesta este Guvernul 'căpuşă' USL care nu ştie decât să taxeze. (...) Taxarea este cea mai perversă formă de tăiere a salariilor şi pensiilor tuturor românilor, nu doar a bugetarilor", a continuat aceasta.

Andreea Paul a punctat taxele cuprinse în scrisoarea de intenţie negociată cu FMI: "Este vorba de taxe la chirii, este vorba de taxe aplicate nevestelor şi copiilor în cazul în care ei nu sunt angajaţi şi nu plătesc contribuţii de asigurări de sănătate, iar pentru ei să plătească persoanele angajate, adică cele care aduc venituri într-o familie".

Soluţii propuse de PDL

"După ce România a fost macrostabilizată, PDL consideră că este momentul potrivit pentru relaxare fiscală", a continuat Andreea Paul, adăugând că "PDL a depus în Parlamentul României un pachet de măsuri curajos pentru relansare economică prin relaxare fiscală: cotă unică de 12%, CAS diminuat la angajator cu cinci puncte procentuale, salariu minim pe economie crescut la 1.000 de lei şi scutirea de impozit a profitului reinvestit".

Prim-vicepreşedintele PDL a explicat că acest deficit bugetar generat pe termen scurt de aceste măsuri poate fi acoperit din fondurile destinate schemelor de ajutor de stat care nu s-au dovedit a fi eficiente.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne