Antioxidanţii ar putea favoriza cancerul, în special cancerul la plămâni (Studiu)

Vitaminele pot ajuta sănătatea, dar evitaţi excesul
Vitaminele pot ajuta sănătatea, dar evitaţi excesul (Justin Sullivan / Getty Images)

Vitaminele antioxidante ar putea înlesni înmulţirea celulelor canceroase, mai ales în cazul cancerului de plămâni, relatează cotidianul Le Nouvel Observateur.

Revista medicală americană Science Translational Medicine a publicat un studiu săptămâna aceasta în care se arată că suplimentele de vitamine antioxidante accelerează dezvoltarea leziunilor precanceroase, precum şi cancerele precoce de plămâni la şoareci şi la celule umane în laborator. Este prima dată când cercetătorii au reuşit să se clarifice în legătură cu acest mecanism.

Antioxidanţii, ca de exemplu vitaminele A, C şi E permit neutralizarea radicalilor liberi produşi de organism. Radicalii liberi asigură curăţarea organismului uman prin eliberarea continuă a celulelor vechi sau defectuoase. Dar dacă sunt în număr mare, ei devin nocivi, datorită puterii lor oxidante mărite, lucru care poate grăbi procesul de îmbătrânire şi porni cancere.

Oamenii de ştiinţă au considerat că antioxidanţii pot ajuta la prevenirea tumorilor canceroase, beneficiile antioxidanţilor fiind deseori foarte lăudate. Dar mai multe studii recente sugerează că aceştia nu au de fapt niciun efect în combaterea, de exemplu, a cancerului de plămâni. Mai rău, antioxidanţii pot chiar să crească riscul de a dezvolta cancer la anumite grupuri vulnerabile, cum sunt fumătorii.

'Cauza acestui paradox rămânea până de curând necunoscută', arată profesorul Martin Bergo, director al Centrului de boli oncologice de la Institutul de Medicină din Göteborg, Suedia, autorul principal al studiului.

Pe perioada acestui studiu, şoareci modificaţi genetic au fost trataţi cu suplimente de vitamina E şi cu un medicament antioxidant. 'Am constatat că aceşti antioxidanţi au triplat numărul tumorilor şi le-au accelerat puternic agresivitatea. De asemenea, aceşti antioxidanţi i-au ucis pe şoareci de două ori mai repede', a arătat profesorul Bergo, menţionând că efectele acestor substanţe depind de dozajul lor. Astfel, cu cât erau mărite dozele, cu atât era mai mare efectul lor.

Rezultatele obţinute au fost reproduse în două moduri de cercetare diferite, pe şoareci şi pe celule canceroase pulmonare umane în vitro, a susţinut omul de ştiinţă.

S-a ajuns la concluzia că antioxidanţii stimulează progresia cancerului, micşorând cantitatea proteinei-cheie numite 'p53', care distruge celulele tumorale, pentru ca acestea să nu afecteze ADN-ul. 'Când am eliminat această proteină la şoareci şi în liniile de celule ale cancerului de plămâni la om, antioxidanţii nu au mai avut efect', a afirmat autorul studiului.

Antioxidanţii au o acţiune toxică şi pentru că, micşorând nivelul de radicali liberi în tumori, ei scad în acelaşi timp cantitatea de proteină 'p53' din sânge şi lasă curs liber celulelor canceroase care se multiplică. Conform acestui mecanism, persoanele care au mici leziuni sau tumori nediagnosticate în plămâni - ceea ce este posibil în cazul fumătorilor - ar trebui să evite suplimentele antioxidante, a atenţionat profesorul Bergo.

Un studiu elaborat de cercetători de la Institutul naţional american de oncologie, publicat în 2011 care a avut ca subiecţi 28.000 de bărbaţi cu vârste între 55 şi 74 de ani, a demonstrat deja că există o legătură între betacaroten, care este un puternic antioxidant prezent în numeroase vegetale şi consumat sub formă de suplimente alimentare, şi o formă agresivă de cancer de prostată.

Totodată, aceşti cercetători au atenţionat că tratamentele anticanceroase au în vedere oxidarea celulelor tumorale pentru a le distruge, în timp ce antioxidanţii ar putea diminua acţiunea terapeutică a tratamentelor.