Frica de boală. Cum să învingi anxietatea şi să ajuţi organismul să se vindece

Fostă culturistă şi antrenor personal Legna Martin nu s-a considerat niciodată o persoană anxioasă — ci mai degrabă o persoană plină de credinţă şi optimistă. Însă când s-a lăsat copleşită de frica bolii, i s-a schimbat complet firea şi viaţa.

Paranoia a început să se manifeste când a dezvoltat urticarie la frig, o reacţie cutanată rară la frig care provoacă erupţii cutanate şi umflături. În scurt timp, a început să prezinte simptome şi mai neobişnuite, precum ameţeli, urmate de anxietate severă. După numeroase vizite la camera de urgenţă şi consultaţii la specialişti, a ajuns să nu mai iasă deloc din casă. Martin nu se mai recunoştea pe sine însăşi.
Apoi a fost diagnosticată cu cancer de sân – în parte pentru că era extrem de concentrată asupra corpului său şi a observat durerea neobişnuită. Acest lucru nu a făcut decât să-i intensifice anxietatea, transformând-o în ceva concret şi inevitabil.

„Partea dificilă pentru mine, chiar şi acum, este fiecare durere, fiecare disconfort, orice ar putea părea puţin diferit astăzi faţă de ieri; mintea mea vrea să ajungă instantaneu la gândul: «O să mori»”, a declarat Martin pentru The Epoch Times.

Experienţa lui Martin nu este singulară. Există chiar şi un nume pentru aceasta — tulburarea de anxietate legată de boală. Aceasta poate varia de la gânduri catastrofiste după un diagnostic până la teama faţă de simptomele fizice, care poate determina o persoană să se blocheze şi să evite medicii şi tratamentele care ar putea ajuta.

Frica ţi-a depăşit limitele?

Preocupările trecătoare legate de sănătate şi suferinţa care le însoţeşte sunt o parte normală a vieţii. La fel şi utilizarea tehnologiei pentru a verifica simptomele.

„Cu toţii, dacă am primi un diagnostic înfricoşător, am începe să devenim anxioşi în legătură cu acesta, ceea ce este de înţeles. În cea mai mare parte a cazurilor, încercăm să trecem peste asta, iar acest lucru nu ne ocupă tot timpul şi nu ne afectează vieţile”, a declarat Michael Stier, consilier profesional autorizat, pentru The Epoch Times. „În cazul anxietăţii legate de sănătate, aceasta începe pur şi simplu să preia treptat controlul asupra vieţii persoanei, generând din ce în ce mai multă anxietate.”

Pentru unii, în special pentru cei cu antecedente de anxietate, creierul caută ceva de care să se agaţe, chiar şi în absenţa unui diagnostic, a spus Stier, care este coautor al cărţii „Ghidul complet pentru depăşirea anxietăţii legate de sănătate”.

Tulburarea de anxietate legată de boală, noul termen pentru ipohondrie, este o teamă intensă de a contracta o boală gravă, însoţită de gânduri intruzive. Există două subtipuri: cel care caută îngrijire medicală şi cel care o evită, unele dovezi indicând faptul că majoritatea persoanelor cu această tulburare oscilează între cele două tipuri. De asemenea, acestea sunt adesea în căutare constantă de asigurări, fie că provin din semnale ale corpului, teste medicale sau căutări online legate de sănătate.

Nu este cu mult diferit de vigilenţa încurajată în timpul pandemiei de COVID-19: monitorizare, evaluare, raportare. Deşi căutările online îi ajută pe pacienţi să-şi apere şi să-şi monitorizeze sănătatea, supraîncărcarea cu informaţii facilitează, de asemenea, declanşarea stării de anxietate, a spus Stier.

„În cazul anxietăţii legate de sănătate, nu este vorba neapărat de informaţii; este vorba de a te simţi mai bine. Devine o pantă alunecoasă ori de câte ori o folosim pentru a reduce anxietatea”, a spus el.

Dacă liniştirea nu este suficientă, aceasta poate duce la şi mai multe căutări, programări şi teste. Chiar şi atunci, pacienţii pot avea îndoieli că testul nu a fost efectuat corect sau că medicul s-a înşelat. „Apoi se întorc imediat în acel ciclu”, a spus Stier.

Când frica inhibă vindecarea

Frica de boală poate afecta vindecarea, menţinându-te blocat într-o stare de hipervigilenţă, schimbând modul în care percepi simptomele, afectând eficacitatea tratamentului şi determinând evitarea acestuia. Elementul comun este inflexibilitatea cognitivă; cu alte cuvinte, ceea ce gândeşti poate influenţa rezultatul.

Termenul ştiinţific pentru acest fenomen este „nocebo”. Pacienţii simt durere reală deoarece se aşteaptă la ea din cauza anxietăţii, a condiţionării sau a avertismentelor din partea personalului medical sau a mass-media. Fricile accentuate pot declanşa colecistokinina, un neurotransmiţător care transmite semnale de durere. Frica poate, de asemenea, să împiedice creierul să elibereze opioide endogene, adică analgezice naturale.

„Dacă le este mai greu să se detaşeze de comportamentele nefolositoare pe care le adoptă, va fi mai dificil să facă progrese”, a spus Stier. De aceea, o persoană ar putea evita exerciţiile fizice. Simţirea creşterii ritmului cardiac şi a intensificării respiraţiei poate da senzaţia unui atac de cord sau a unui atac de panică, iar o persoană cu tulburare de anxietate legată de boală caută siguranţa mai presus de orice altceva.

Pacienţii cu cancer se confruntă cu teama de progresia şi recidiva bolii, de moarte şi de a deveni o povară pentru familie — dar la fel se întâmplă şi în cazul persoanelor cu boli precum scleroza multiplă şi diabetul de tip 2.

O meta-analiză publicată în „Health Psychology Review” a constatat că pacienţii care nu suferă de cancer, dar care se comparau cu persoane aflate într-o situaţie mai gravă, prezentau o stare de stres care ducea la hipervigilenţă şi evitarea situaţiilor. Pe de altă parte, pacienţii care îşi acceptau boala şi căutau informaţii, chiar şi atunci când se confruntau cu stres, erau mai predispuşi să respecte tratamentul.

Când să acţionezi

Frica este rareori un defect de caracter. Mai degrabă, este un semnal din partea corpului tău că trebuie să acţionezi.

Ar putea însemna că este timpul să schimbi medicul sau să faci un nou test, deoarece la baza simptomelor se află altceva decât anxietatea, aşa cum a fost cazul lui Martin când a avut dureri la sân, iar un test efectuat între programări i-a confirmat bănuiala.

„Există numeroase studii care arată că oamenii, chiar şi femeile, sunt trataţi diferit în sistemul medical”, a adăugat Stein. „Vrem să ne asigurăm că avem o relaţie de încredere cu medicul nostru.”

A fi respinsă pe motiv că simptomele tale sunt „doar în mintea ta” nu ajută cu nimic. Indiferent dacă simptomele indică o boală sau anxietate, ele sunt fiziologice şi tratabile, a spus Stein. Totuşi, scopul este să ne asigurăm că nici căutarea răspunsurilor, nici răspunsurile în sine nu creează o spirală mentală.

Cum să-ţi înfrunţi temerile

Terapia cognitiv-comportamentală — o terapie prin conversaţie care te ajută să faci legătura între gânduri, sentimente şi acţiuni — poate fi de ajutor. În special, terapia de acceptare şi angajament (TAA) şi expunerea cu prevenire a răspunsului (EPR) îi ajută pe pacienţi să-şi înfrunte temerile.

Expunerea şi prevenirea răspunsului este un tip de terapie pentru tulburările obsesiv-compulsive în care pacienţii îşi înfruntă în mod deliberat anxietăţile pentru a exersa renunţarea la comportamentul lor obişnuit. Terapia de acceptare şi angajament îi învaţă pe pacienţi să accepte gândurile şi sentimentele dificile şi să întreprindă acţiuni care să se alinieze valorilor lor, mai degrabă decât emoţiilor.

Un aspect al anxietăţii legate de sănătate pe care pacienţii adesea nu îl recunosc este faptul că cele mai mari temeri ale lor — pierderea familiei, a resurselor financiare, a hobby-urilor sau a bucuriei — s-au împlinit din cauza anxietăţii şi nu a diagnosticului.

„Încep să piardă lucruri. Încep să nu mai facă exerciţii fizice. Încep să nu mai meargă la muncă. Încep să nu mai petreacă timp cu familia, iar acolo viaţa, cu toate evitările, devine cu adevărat limitată”, a spus Stier.

„Cu cât îi putem ajuta mai mult pe oameni să înfrunte lucrurile care îi sperie, cu atât nu doar le ameliorăm anxietatea, ci le şi lărgim orizontul vieţii.”

Martin a învăţat să-şi întrerupă temerile printr-un dialog interior. Într-o ocazie, şi-a reamintit că făcuse genoflexiuni cu o zi înainte, când o dureau picioarele şi mintea ei se îndrepta iniţial spre cele mai pesimiste scenarii. De asemenea, ascultă muzică pentru a contracara factorii declanşatori ai ameţelilor.

Redescoperirea lucrurilor care îi făceau plăcere o ajută pe Martin să revină la viaţa pe care şi-o aminteşte dinainte de a se îmbolnăvi. Ea conduce cursuri de fitness şi a început să ofere antrenament personal — împărtăşind optimismul nu doar prin dialogul interior, ci şi clienţilor care o urmăresc în timp real pe măsură ce reuşeşte să depăşească blocajele.

„Scopul meu este, evident, să mă simt din ce în ce mai bine”, a spus ea. „Sunt zile în care am mai puţină energie, dar tot trebuie să fac ceva. Merg mai departe. ”