„Asistăm la un asalt împotriva justiţiei” - Kovesi trage semnalul de alarmă

În fiecare zi suntem atacaţi prin declaraţii publice de inculpaţii care sunt cercetaţi de noi şi care sunt în funcţii destul de importante, a remarcat şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi.
Laura Codruţa Kovesi
Laura Codruţa Kovesi (Eugen Horoiu/Epoch Times)

În ultima perioadă, asistăm la un asalt împotriva justiţiei prin încercări repetate de a modifica legislaţia, a tras un semnal de alarmă procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, într-un amplu interviu acordat agenţiei News.ro.

"Asistăm în ultima perioadă la un asalt asupra justiţiei şi nu este un asalt din partea cetăţenilor. La fel, şi prin această problemă falsă, că abuzul în serviciu blochează administraţia, nu am auzit-o de la oamenii cinstiţi din România, am auzit-o tot de la persoane care sunt cercetate în dosarele noastre şi de la susţinătorii lor. (...)

Da, la acest lucru m-am referit, la asaltul care este asupra justiţiei prin încercări repetate de a modifica legislaţia şi nu în sensul bun. Sunt atâtea propuneri făcute de sistemul judiciar către Legislativ de a modifica legislaţia acolo unde avem practică judiciară neunitară", a declarat Kovesi.

Şefa DNA a evidenţiat faptul că, în domeniul abuzului în serviciu, în zece ani de zile se poate remarca o practică unitară, ceea ce ne arată că legea este bună. Când legea nu este bună, există soluţii diferite, însă aici nu este cazul.

"Deci acest asalt asupra legilor pe care noi le folosim, asupra competenţei, asupra instrumentelor investigative, nu doar cele folosite de procurorii DNA, ci şi de judecători, pentru că ei judecă dosarele noastre, toate aceste atacuri prin declaraţii publice, inculpaţii care sunt cercetaţi de noi şi care sunt în funcţii destul de importante, în fiecare zi, ne atacă.

Sau, dacă nu, la două zile şi acest discurs privind dezincriminarea abuzului în serviciu a fost promovat de persoane pe care noi le cercetăm şi le-am cercetat, pentru că au invocat aceste excepţii şi a fost preluat de alte persoane pe care noi le cercetăm. Nu am auzit oameni cinstiţi să se plângă că, vai, legea nu este clară. Sunt atâţia funcţionari care merg la birou dimineaţa şi care ştiu exact ce au de făcut. Ei nu s-au trezit peste noapte, din cauza unor funcţionari corupţi, că nu ştiu ce să facă", a adăugat Kovesi.

Pentru a citi interviul integral intraţi aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne