Austria şi Republica Moldova vor intensifica colaborarea în domeniul agriculturii

(DANIEL MIHAILESCU / AFP / GettyImages)

Austria şi Republica Moldova vor intensifica colaborarea în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale, dezvoltării energetice, sectorului viti-vinicol, educaţiei, antreprenoriatului, siguranţei alimentelor ş.a, informează Moldpres. Un protocol în acest sens a fost semnat astăzi între directorul general pentru relaţii economice externe al Ministerului Federal de Ştiinţă, Cercetare şi Economie al Austriei, Franz Wessig, şi viceministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare din R. Moldova, Vlad Loghin, în cadrul celei de-a treia sesiuni a Comisiei moldo-austriece pentru relaţii economice externe bilaterale.

Potrivit lui Loghin, acest protocol reprezintă un suport enorm din partea Austriei în domeniul economic şi dezvoltarea noilor tehnologii.

“Austria este o ţară importantă în regiune cu care colaborăm zilnic. Suportul cel mai mare din partea acestei ţări vine din investiţiile multiplelor companii austriece la noi în ţară”, a afirmat Loghin.

La rândul său, Franz Wessig a menţionat faptul că prin această cooperare, Austria susţine integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

“Cel mai probabil, Parlamentul Austriei va ratifica Acordul de Asociere dintre R. Moldova şi UE până la finele acestui an. Ministerul pe care îl reprezint face tot posibilul pentru ca să urgenteze această procedură”, a declarat oficialul austriac.

Bazele cooperării moldo-austriece au fost puse în 1988. Prima sesiune a Comisiei moldo-austriece pentru relaţii economice externe a avut loc în anul 2002. Următoarea va avea loc în Austria, iar data va fi anunţată ulterior.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe