Băsescu: România devine un jucător important pe piaţa energetică, în 10 ani

Traian Băsescu, preşedintele României (Epoch Times România)
Epoch Times România
16.07.2013

Preşedintele Traian Băsescu l-a întâlnit miercuri la Palatul Cotroceni pe directorul general executiv al OMV, Gerhard Roiss, şi pe Mariana Gheorghe, director general OMV Petrom România.

Întâlnirea dintre şeful statului şi liderii OMV a avut loc în contextul anunţurilor recente ale OMV Petrom şi ExxonMobil privind descoperirea unor rezerve uriaşe de gaze naturale în Marea Neagră.

Traian Băsescu a ţinut să sublinieze că România va deveni independentă energetic în 10 ani, odată ce rezervele de gaze vor fi explorate.

“România va deveni un jucător important pe piaţa energetică, în următorii zece ani, dacă vom fi norocoşi cu Marea Neagră. Sunt extrem de satisfăcut de ceea ce se întâmplă şi acum presupun că toată lumea înţelege că nu mai vindem 10 procente din Petrom. Am fost norocoşi că nu am vândut anul trecut 10%”, a afirmat Traian Băsescu.

OMV Petrom a făcut în urmă cu o lună un pas important în afara României. Alături de Shell şi ExxonMobil, OMV Petrom a primit dreptul de explorare în zona ucraineană a Mării Negre.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor