Câinele, pisica şi şobolanul - o prietenie ciudată

Booger, Kitty şi Mousey
Booger, Kitty şi Mousey (Facebook)

Există o legendă potrivit căreia, demult de tot, pe când animalele abia fuseseră domesticite, şoarecii, pisicile şi căţeii trăiau în armonie. Nu era nici vorbă de ceartă şi alergătură între aceste animale şi nimeni nu s-ar fi gândit că lucrurile vor sta cu totul altfel. Într-o zi, stăpânul lor i-a dat câinelui un bilet să-l ţină bine. Câinele i l-a dat pisicii, aceasta şoarecelui care, neştiind ce să facă cu el, l-a ronţăit. Când stăpânul a cerut bileţelul câinelui, acesta s-a dus la pisică, iar pisica l-a cerut şoarecelui care îl mâncase. Şi de atunci pierzându-şi încrederea stăpânului lor, aceştia trei - care au fost prieteni odată - se aleargă neîncetat.

Booger, Kitty şi Mousey, protagoniştii videoclipului de mai sus, ne arată că legendele sunt legende, iar realitatea este cu totul alta.

Gregory Pike, stăpânul celor 3 simpatice patrupede, a studiat habitatul şi comportamentul animalelor timp de 30 de ani. A lucrat în centre de salvare şi reabilitare a animalelor sălbatice sau de companie. În ultimii ani, Gregory şi-a dedicat viaţa, călătorind cu animale sale de companie în întreaga Americă.

Şi în fiecare zi, indiferent în ce oraş se află, el îşi ia cele trei patrupede şi le plimbă prin oraş, vrând să transmită un mesaj de pace. Dacă cele 3 animale, din specii diferite, care în mod normal reprezintă o pradă şi un prădător în mediul natural, se pot înţelege atât de bine, de ce oamenii nu ar putea?

Datorită popularităţii prietenilor săi blănoşi, Pike este cunoscut peste tot în lume ca "tipul câine-pisică-şobolan".

El l-a adoptat pe câinele Booger de la un adăpost din Telluride, Kitty, pisicuţa a fost salvată de sub o clădire unde el a găsit-o pe ea şi pe fraţii ei, după ce mama lor murise. Celorlalţi fraţi le-a găsit cămine, iar Kitty a fost crescută chiar de căţeluşa Booger, având o legătură specială. Mousey, este unul dintre şobolanii care în aceşti ani au tot venit şi plecat. Însă oricare din şobolanii care au făcut parte din proiectul lui Gregory nu a fost privit niciodată ca o pradă de către Booger şi Kitty. Mai degrabă, spune Pike , „trio-ul este mai mult ca familie”.

Între timp Pike s-a întors în oraşul său natal, Telluride, să le permită animalelor sale, trecute deja de o vârstă, să se „pensioneze”.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook