Călin Popescu Tăriceanu, implicat în afacerile necurate din Prahova?

Sigla DNA
Sigla DNA (Epoch Times România)

Gheorghe Boeru, afaceristul reţinut miercuri de procurorii DNA în dosarul cumnatului lui Victor Ponta era trimisul special al lui Călin Popescu Tăriceanu, actual şef al Senatului, relatează Mediafax.

Potrivit sursei citate, Gheorghe Boeru, reprezentant al SC Romair Consulting SRL, era trimisul lui Tăriceanu, acesta din urmă fiind prieten bun cu Adrian Semcu, fost vicepreşedinte CJ Prahova, cu ajutorul căruia Romair a câştigat proiectul din judeţul Prahova, pe care îl mai voiau două societăţi.

Atât Boeru cât şi Semcu au fost reţinuţi miercuri de DNA, urmând a fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Adrian Semcu, director al SC Hidro Prahova şi fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Prahova în perioada 2008-2012, este acuzat de trafic de influenţă în dosarul în care sunt inculpaţi cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Herţanu, deputaţii Sebastian Ghiţă, Vlad Cosma şi preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma.

Gheorghe Boeru, reprezentant al SC Romair Consulting SRL, firmă care a derulat afaceri cu SC Hidro Prahova SA, deţinută de Consiliul Judeţean Prahova, a fost acuzat de dare de mită, cumpărare de influenţă şi evaziune fiscală.

Din documentele procurorilor, obţinute de Mediafax, reiese că în perioada august 2010 - aprilie 2011, Semcu, la momentul respectiv vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, folosindu-şi influenţa pe care o avea asupra lui Dumitru Pantea, aflat la conducerea SC Hidro Prahova SA la acel moment, şi al Ceciliei Tătaru (fostă Ionescu), fina lui Semcu, desemnată preşedinte al comisiei de licitaţie şi ulterior şef al Unităţii de Implementare a Proiectelor din cadrul operatorului prahovean de apă, l-ar fi ajutat pe Gheorghe Boeru să câştige contractul "Asistenţă tehnică pentru managementul proiectului, proiectare, supervizare lucrări" din cadrul proiectului cu fonduri europene "Reabilitarea şi modernizarea sistemelor de apă şi canalizare în judeţul Prahova".

În uma intervenţiilor lui Semcu, contractul a fost câştigat de asocierea dintre firma lui Boeru, SC Romair Consulting SRL, Adesa Sistemas SA Spania şi SC Halcrow România SRL Bucureşti, ofertant în cadrul procedurii, "în schimbul remiterii unei sume de bani".

Anchetatorii susţin că Gheorghe Boeru era "trimisul special al lui Călin Popescu Tăriceanu, acesta din urmă fiind prieten bun cu Semcu Adrian".

în mediul politic au început discuţiile în mediul politic cu privire la cine urma sa câştige contractele de lucrări de construcţie în cadrul proiectului, pentru ca "factorii politici" să beneficieze de un comision în medie de 10%.

În documentele citate se mai arată că, după câştigarea contractului de consultanţă de către SC Romair Consulting SRL Bucureşti, în mediul politic au început discuţiile cu privire la cine urma să câştige contractele de lucrări de construcţie în cadrul proiectului, pentru ca "factorii politici" să beneficieze de un comision în medie de 10% din valoarea fiecărui contract de lucrări, sumă care ar fi putut fi câştigată în acest mod fiind de aproximativ 12 milioane de euro.

"Discuţiile s-au purtat, între Semcu Adrian, din partea PNL şi o persoană foarte importantă din interiorul PSD Prahova, care pe parcurs şi-a exercitat influenţa prin intermediul lui Darius Meşca, Ghioc Ciprian şi membrii familiei Cosma. Caietele de sarcini urmau să fie şi au fost ulterior adaptate, astfel încât procedurile să fie câştigate de către societăţile agreate", susţin anchetatorii.

DNA a mai arătat că, în 28 septembrie 2010, Adrian Semcu a primit un mesaj pe telefonul mobil, în care scria: "faptul că intervii dă foarte bine, mai ales că vorbeşti foarte coerent şi bine în ultimul timp. Eu aş fii mai bucuros dacă aş şti că negociezi totul cu Cosma şi nu-ţi scapă nimic".

Reamintim că în acest dosar sunt urmăriţi penal pentru infracţiuni de corupţie şi asimilate corupţiei cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herţanu, deputatul (fost PSD) Sebastian Ghiţă, deputatul PSD Vlad Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova Mircea Cosma, consilierul local ploieştean Ionuţ Ionescu, precum şi oamenii de afaceri Vladimir Ciorbă, Mihail Coman, fost consilier judeţean în CJ Prahova, Liviu Munteanu, Ilie Drăgan şi Iuliu Virgiliu Roman.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.