Care este cel mai sănătos meniu din lume

.
. (photos.com)

O echipă de cercetători britanici a stabilit, după ani de analize şi observaţii, ce alimente ar trebui incluse în meniul cel mai sănătos cu putinţă. Carne de somon şi pui, legume, iaurt şi fructe sunt câteva dintre alimentele care fac parte în ceea ce cercetătorii au numit meniul-minune, cel mai sănătos din lume.

Până au ales alimentele, cercetătorii de la Leatherhead Food Research, o organizaţie britanică independentă, au lucrat ani de zile şi au analizat 4.000 de reclame folosite de producători şi supermarket-uri pentru a-i tenta pe consumatori. Meniul-minune include alimente nu numai sănătoase, ci şi gustoase.

"Am vrut să arătăm că mâncarea sănătoasă nu trebuie să fie plictisitoare. Am efectuat zeci de teste în fiecare an, în ceea ce priveşte gustul produselor alimentare, şi am ajuns la o singură concluzie: indiferent cât de sănătos este un aliment, dacă nu e şi gustos, atunci nu se vinde", a declarat dr. Paul Berryman, şeful organizaţiei Leatherhead.

Meniul propus de cercetători cuprinde o terină de somon proaspăt şi afumat, cu componente benefice pentru artere, inimă şi creier. Terina trebuie consumată alături de o salată cu un dressing din ulei de măsline extravirgin, care este bun pentru menţinerea unui nivel normal al colesterolului. La aceasta se adaugă o
farfurie cu pui, linte şi legume care contribuie la o creştere a masei musculare, iar acidul pantotenic conţinut de linte reduce oboseala şi îmbunătăţeşte performanţa mentală.

La desert, este indicat un iaurt amestecat cu nuci şi sos de caramel fără zahăr.


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură