Ce interese au comuniştii chinezi în România şi cine sunt aliaţii lor tradiţionali? - ANALIZĂ

Interesul Chinei în România constă în principal în proiecte mari de infrastructură câştigate prin intermediul influenţei în cadrul unor segmente prietenoase ale elitei (în special în cadrul Partidului Social-Democrat) decât în rândul populaţiei generale, reiese dintr-o analiză a Center for European Policy Analysis (CEPA).

Lucrurile par să se fi schimbat de la pandemie, deoarece criticile la nivel mondial la adresa Chinei au determinat România să adopte poziţii mai ferme pentru a se apăra de influenţă chineză potenţial malignă. Impactul acestei schimbări de atitudine este încă prematur de evaluat.

În istoria recentă, prezenţa chineză în România a fost aproape exclusiv legată de proiecte de infrastructură şi energie ca parte a Iniţiativei “Centura şi drumul” (Belt and Road), printre care căi ferate de mare viteză, tehnologii 5G prin Huawei, managementul portului Constanţa, centrale nucleare la Cernavodă şi centrale electrice convenţionale la Tarniţa şi Turceni-Rovinari.

Beijingul preferă proiectele care nu sunt atribuite prin licitaţie, ci prin negocieri directe cu actorii politici relevanţi şi care garantează profiturile chinezeşti (şi posibilitatea de a transfera, pe cât posibil, riscul către statul român). Chiar dacă România face parte din obiectivul diplomatic mai amplu de stabilire a influenţei chineze în Europa Centrală şi de Est prin intermediul formatului 16/17+1,2 Beijingul înţelege limitele pe termen scurt ale influenţei sale într-o ţară care este un membru mai degrabă entuziast al UE şi al NATO şi care are un parteneriat strategic strâns cu SUA. Deocamdată, pare mulţumit să rămână prezent în România, pe cât posibil într-o lumină pozitivă şi cu contacte care îi vor permite să aibă mai multă influenţă atunci când circumstanţele o vor permite.

China foloseşte propaganda în România ca parte a efortului său mai larg de a submina democraţia liberală occidentală şi de a se prezenta ca o alternativă viabilă. În special, o parte din propaganda chineză pare să vizeze mai degrabă elitele partidului chinez decât publicul românesc, unele texte fiind pur şi simplu incapabile să convingă pe cineva de ceva. Acestea sunt scrise în limbaj comunist care ar fi imediat recognoscibil ca atare în România, o ţară cu un trecut comunist relativ recent. Chiar şi tânăra generaţie ar trebui să fie capabilă să detecteze diferenţa clară de stil între limba publicaţiei gazdă şi inserţia de propagandă, reiese din raportul CEPA.

Potrivit raportului, oricare ar fi intenţiile Chinei, acţiunile sale sunt susceptibile de a avea consecinţe dăunătoare în mai multe moduri. În timp ce România continuă să se lupte pentru a eradica frauda şi, prin urmare, pentru a beneficia de fonduri UE strict controlate, investiţiile chinezeşti, fără obligaţii politice, pot părea atractive. Dar acestea vin cu obligaţii economice serioase, iar într-o ţară cu instituţii slabe, pot afecta economia, aşa cum s-a văzut în unele părţi ale Africii şi în Balcani. Un aflux de investiţii nesupravegheate este posibil să se întoarcă împotriva sa atunci când va veni timpul ca statul să-şi îndeplinească obligaţiile financiare faţă de China.

Dincolo de aceste ipoteze, China se foloseşte de institutele Confucius din România pentru a crea un mic grup de elite care sunt familiarizate cu limba şi cultura sa, dar care sunt în esenţă apolitice şi manifestă puţină preocupare pentru drepturile omului şi democraţie în China. În aceste poziţii, ele vor face în mod inevitabil presiuni pentru o poziţie mai relaxată în ceea ce priveşte drepturile omului în străinătate şi, posibil pe termen lung, acasă.

Majoritatea operaţiunilor de propagandă ale Chinei în România se încadrează într-o naraţiune mai amplă, colportată atât la nivel local, cât şi global, conform căreia sistemul occidental de democraţie şi valori liberale este putred, ineficient şi ipocrit. Această naraţiune se aliniază în mod natural cu naraţiunile altor inamici ai democraţiei liberale, cum ar fi Rusia lui Putin sau mişcarea globală de extremă dreapta.

Metodele, instrumentele şi tacticile PCC pentru promovarea influenţei maligne

Eforturile de propagandă şi de influenţare chineze se împart în două categorii: strategiile mai noi de largă popularitate, care vizează întreaga populaţie prin intermediul marilor publicaţii şi al reţelelor de socializare, şi strategiile mai tradiţionale orientate către elite, care vizează menţinerea contactelor cu politicienii şi educarea cohortelor de experţi prieteni ai Chinei.

Strategii de apelare restrânsă (de elită): În mod tradiţional, guvernul chinez a încercat să menţină relaţii bune cu politicienii români, în special cu Partidul Social Democrat (PSD), de stânga, ale cărui rânduri au fost umplute iniţial cu veterani ai Partidului Comunist Român desfiinţat. Partidul Comunist Chinez a încercat să cultive politicieni cunoscuţi, inclusiv foştii prim-miniştri Adrian Năstase, Victor Ponta şi Viorica Dăncilă, toţi membri ai PSD, şi Emil Boc, în prezent membru al Partidului Naţional Liberal de centru-dreapta; foştii miniştri de externe Theodor Meleşcanu şi Adrian Severin, ambii PSD; membrul Parlamentului European Maria Grapini, fost membru al PSD; şi chiar unii politicieni de rangul doi.

Partidul Comunist Chinez finanţează patru institute Confucius care promovează cultura chineză într-un mod puternic propagandistic şi oferă diplome de limba chineză şi facilitează burse de studii în China. Institutele sunt găzduite de universităţi româneşti de prestigiu. Institutele deţin o influenţă prin finanţarea pe care o aduc şi prin bursele pe care institutul le acordă studenţilor. Acest lucru duce la o anumită autocenzură şi la articole prietenoase atunci când cercetătorii se întorc acasă după vizite în China.

Strategii de largă răspândire:

Cel mai transparent canal de influenţă este pagina de Facebook a Ambasadei Chinei la Bucureşti, care se concentrează pe subiecte importante pentru China, cum ar fi statutul Taiwanului, ajutorul COVID-19 sau proiectele din cadrul Iniţiativei Centura şi Drumul (Belt and Road).

Alte postări ar putea fi etichetate ca fiind "Viaţa în China", lipsite de conţinut politic explicit şi conţinând adesea link-uri către materiale în limba engleză. Acestea variază de la subiecte de interes uman, cum ar fi simpaticii panda sau instrumentele tradiţionale, la subiecte mai serioase şi adiacente din punct de vedere politic, cum ar fi popularitatea sportivilor chinezi din China continentală în Hong Kong, alte ştiri despre Jocurile Olimpice sau ştiri despre programul spaţial chinezesc . Comentariile negative sunt îndepărtate cu promptitudine, chiar şi atunci când sunt scrise politicos. Postările tind să aibă mai puţin de o mână de comentarii pozitive (rămase), uneori de la comentatori recurenţi, care par a fi persoane reale care doresc să fie remarcate.

Propaganda relativ deschisă în România este canalizată şi prin advertoriale şi conţinuturi furnizate de maşina de propagandă internaţională chineză. Canalele cele mai vizibile sunt ziarul mainstream Curierul Naţional şi secţiunea în limba română a Radio China Internaţional prin intermediul editorului său, Dan Tomozei, un simpatizant de extremă dreapta care trăieşte în China.

Aceste canale minimalizează legătura dintre China şi pandemia COVID-19; laudă aşa-zisa generozitate chineză faţă de ţările mai sărace; critică democraţia occidentală; promovează aşa-zisele mari realizări ale aparatului comunist chinez ; glorifică deciziile Partidului Comunist Chinez, adesea într-un limbaj birocratic, neautentic; şi implicit neagă existenţa problemelor legate de drepturile omului în China. Propaganda chineză nu răspunde la acuzaţii, ci mai degrabă prezintă o contra-naraţiune pozitivă, uneori bazată pe fapte dubioase.

În Curierul Naţional, articolele sunt grupate într-o serie dedicată Chinei, marcată discret ca advertorial. Seria este curatoriată de CCTV+, televiziunea oficială chineză din străinătate, iar articolele sunt semnate ca fiind Radio China Internaţional. Deşi seria a început în august 2021, marcând un nou interes pentru comunicarea de masă din China, autorul este asumat în mod deschis ca fiind Radio China Internaţional abia din octombrie 2021. În ceea ce priveşte mediul informaţional general din România, însă, o cercetare internă realizată de GlobalFocus în decembrie 2021 în scopul acestei lucrări a arătat că, dintr-un eşantion de 99 de exemple de reportaje recente despre China, doar 10 au fost pozitive.

Întinderea tacticilor PCC

Influenţa politică a Chinei a părut să atingă apogeul în perioada în care Victor Ponta a fost prim-ministru, între 2012 şi 2015, dar, ulterior, toate proiectele mari negociate cu China sub Ponta şi, mai târziu, sub Viorica Dăncilă au fost abandonate sau cel puţin suspendate, pe fondul unui consens politic pro-occidental puternic la Bucureşti şi al unui parteneriat strategic de durată cu SUA.

Centralele electrice şi planurile de infrastructură au fost anulate de legislaţia care blochează implicit participarea chineză la licitaţiile publice sau de deciziile româneşti de a căuta soluţii alternative. România a adoptat, de asemenea, măsuri care ar bloca efectiv vânzarea de infrastructură 5G de către Huawei în ţară. În arena diplomatică, România face încă parte din formatul 16/17+1, dar a manifestat puţin entuziasm pentru a participa activ la reuniuni.

În acest stadiu, încercările Chinei de a-şi proiecta influenţa în România vizează în principal elitele. Prin intermediul institutelor Confucius, noile generaţii de persoane cu un nivel de educaţie ridicat sunt convinse să se concentreze mai degrabă asupra aspectelor economice ale relaţiei sino-române decât asupra ameninţării pe care modelul politic chinezesc o reprezintă pentru democraţie

China se poate aştepta să exercite puţină influenţă prin intermediul diasporei sale. Chiar dacă imigranţii chinezi din România manifestă mai multă simpatie faţă de ţara gazdă decât cei din ţările vecine faţă de ţara lor, aceştia au puţine contacte semnificative cu societatea românească din cauza barierelor culturale şi lingvistice persistente.

În ansamblu, China continuă să aibă o vizibilitate publică redusă. Majoritatea sondajelor de opinie arată că nu este percepută nici ca un prieten major, nici ca o ameninţare majoră.

Publicul şi populaţiile ţintă

Datorită analfabetismului mediatic considerabil şi obiceiurilor proaste de consum mediatic, publicul românesc poate fi o pradă uşoară pentru propagandă şi manipulare, iar absenţa relativă a unui răspuns coordonat, condus de stat, sporeşte această vulnerabilitate.

Printre populaţiile vizate se numără studenţii de la Institutele Confucius şi cadrele universitare din universităţile româneşti gazdă. Deşi ei înşişi au o influentă limitată, este posibil ca la un moment dat să găsească un public printre cei mai puţin educaţi, cei care sunt analfabeţi media şi incapabili să distingă ştirile reale de propagandă.

Alte potenţiale ţinte uşoare includ politicieni români corupţi, factori de decizie români care consideră că oportunităţile de finanţare prin intermediul UE şi al Băncii Mondiale sunt prea complicate pentru a permite o dezvoltare adecvată la nivel local şi grupuri de "extremă dreapta"/ultraconservatoare care se fac ecoul ostilităţii Beijingului faţă de democraţie şi se plâng că Occidentul încearcă să impună valorile sale altor ţări.

Concluzie

Deşi nu există niciun motiv să credem că interesul chinezesc pentru România va scădea, România nu acordă prioritate relaţiei sale cu China. Mai degrabă, publicul şi politicienii se concentrează pe sprijinirea Ucrainei şi a refugiaţilor ucraineni.

Războiul Rusiei în Ucraina este posibil să încurajeze publicul şi factorii de decizie să reconsidere aliaţii României. Deşi China poate promite o dezvoltare economică progresivă, nu poate oferi protecţie sau sprijin împotriva războaielor şi crizelor economice. Occidentul poate. Astfel, politicienii şi factorii de influenţă care ar putea fi altfel favorabili regimurilor autoritare au puţin spaţiu pentru angajament.

Acestea fiind spuse, după război, dezvoltarea va înlocui gestionarea crizelor, iar China ar putea decide să se reangajeze cu România şi cu Europa Centrală şi de Est în general.