Ce mai confiscă fiscul: nave, vin, utilaje speciale

(photos.com)
Bogdan Costea
25.10.2012

Fiscul constănţean a acumulat o adevărată avere, pe lista bunurilor sechestrate în ultimul timp aflându-se utilaje speciale, autoturisme, nave, clădiri, echipamente speciale, toate confiscate pentru neachitarea datoriilor către bugetul de stat de către agenţii economici. Peste 1.700 de bunuri diverse pe care structurile Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) de pe litoral au pus sechestru aşteaptă să fie scoase la licitaţie, scrie publicaţia locală „Observator“ din Constanţa.

Potrivit listei, la sfârşitul lunii august se aflau sub sechestru 37 de bunuri ale operatorului portuar Decirom, cu o valoare totală de aproape 6,7 milioane de lei, campioana absolută a „listei negre“ a Administraţiei Finanţelor Publice fiind însă societatea Fermele Murfatlar, care figurează cu nu mai puţin de 323 de bunuri sechestrare în ultimii trei ani. Pentru toate aceste bunuri, specialiştii fiscali nu au făcut încă evaluare, însă, ţinând cont de faptul că Fiscul a sechestrat tot ce deţine Murfatlar în judeţul Constanţa, inclusiv sediile administrative, fermele şi terenurile, valoarea acestora este de ordinul zecilor de milioane de lei.

Tot pe „lista neagră“ figurează, începând cu noiembrie 2010, ultimele nave care mai arborează pavilionul românesc la catarg, feriboturile „Mangalia“ şi „Eforie“, o singură navă fiind, până în prezent, evaluată de Fisc, la 10,8 milioane de lei. Datoriile CFR Ferry Boat, agenţia care le exploatează, au ajuns, deja, la 4,4 milioane de lei şi sunt şanse zero ca proprietarul vaselor să-şi achite datoriile la ANAF, în vederea scoaterii acestora de sub sechestru.

Dacă datornicii la Fisc nu-şi achită, măcar parţial, datoriile, toate bunurile vor fi scoase la licitaţie. Unele chiar au şi făcut în trecut obiectul unor şedinţe de vânzări la Fisc, însă numărul clienţilor este extrem de redus, astfel încât structurile Fiscului de la malul mării sunt nevoite să reprogrameze licitaţiile.

Potrivit prevederilor legale, dacă la prima şedinţă de vânzare bunurile nu se vând, a doua licitaţie se face cu un preţ redus cu 25%, iar la a treia tarifele sunt scăzute cu 50%. Regulamentul Fiscului mai prevede că, dacă nici la a treia şedinţă de valorificare bunurile nu sunt vândute, acestea să fie reevaluate şi repuse, din nou, în vânzare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor