Ce mai pregătesc parlamentarii: Indemnizaţii duble şi noi sporuri pentru şefii Consiliului Concurenţei

Cristina Prună
Cristina Prună (Cristina Prună)

Deputata USR Cristina Prună a anunţat miercuri, într-o postare pe Facebook, că în Comisia pentru industrii parlamentari de la PSD, PNL, Pro România, UDMR şi minorităţile naţionale au votat amendamentele la o OUG care acordă noi privilegii unei anumite categorii de funcţionari ai statului. Concret, şefii Consiliului Concurenţei ar urma să aibă dublate indemnizaţiile de şedinţă care vor putea ajunge până la nivelul salariului care este din start foarte consistent.

„Preocuparea parlamentului pe final de mandat în plină pandemie: alte privilegii. Se dublează indemnizaţiile celor care conduc Consiliul Concurenţei şi se adaugă noi sporuri. Asta e prioritatea parlamentului. PSD, PNL, Pro România, UDMR şi minorităţile naţionale din Comisia pentru industrii au votat la unison amendamentele de mai jos la un OUG care creştea şi el cu 50% indemnizaţia membrilor plenului Consiliului Concurenţei. Dar 50% nu a fost suficient. Concret, până acum conducerea Consiliului Concurenţei primea în plus faţă de salariu „indemnizaţie de şedinţă”. Aceasta era limitată la 50% din indemnizaţia lunară (adică salariul). Acum vor să fie cât salariul. Adică de la simplu la dublu”, a scris Cristina Prună.

Potrivit deputatei USR, a doua modificare priveşte „indemnizaţia de performanţă”.

„Altă indemnizaţie care se adaugă la salariu, de data aceasta pentru toţi angajaţii de la Consiliul Concurenţei. Legea salarizării unitare împiedică instituţiile statului să dea sporuri mai mult decât 30% din salariile totale pe care le au. E o prevedere foarte bună. Prin acest amendament se poate depăşi acest prag”, avertizează aceasta.

Liderul USR precizează că s-a „opus vehement acestor sporuri nejustificate în plină pandemie şi într-un moment în care finanţele statului arată dezastruos”.

„Să nu vă imaginaţi că salariile sunt mici la Consiliul Concurenţei. Indemnizaţiile de şedinţă ale membrilor Consiliului Concurenţei variază şi acum între 10.846 de lei net pe lună şi 18.166 de lei net pe lună. Am cerut solidaritate faţă de angajaţii şi mediul privat care a tot strâns cureaua lunile acestea din cauza crizei medicale în care ne aflăm. Dar se pare că solidaritatea este doar de la mediul privat înspre stat. Niciodată invers. Nu este primul proiect de acest fel. Acum câteva săptămâni un alt proiect semnat de Florin Roman, liderul grupului PNL, introducea noi privilegii pentru conducerea ASF. Proiectul a trecut de Camerei Deputaţilor cu voturile tuturor partidelor mai puţin USR. Doar pentru informare, cei de la ASF au salarii de peste 10.000 de euro pe lună. Oare chiar astea sunt priorităţile României în timpul pandemiei?”, se întreabă Cristina Prună.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne