Cea mai ciudată galaxie din univers!

Galaxia observată de telescopul Hubble al NASA/ESA este situată la aproximativ 150 de milioane de ani lumină de Pământ, într-un supercluster de galaxii din constelaţia Centaurus. Are o formă de spirală, şi este înconjurată de o multitudine de filamente întunecate de gaz şi de praf care o fac unică în felul ei.
Galaxia NGC 4696
Galaxia NGC 4696 (NASA)

Noi imagini ale telescopului spaţial Hubble au dezvăluit structura complicată a galaxiei NGC 4696, cu detalii şi o luminozitate niciodată obţinute până acum. Galaxia eliptică este o frumoasă ciudăţenie cosmică, cu un nucleu luminos învelit într-un sistem turbionar de filamente întunecate, intrând în categoria celor mai mari şi mai strălucitoare galaxii cunoscute în univers.

Cunoscută şi sub numele de ESO 322-91 şi LEDA 43296, NGC 4696 este un membru al cluster-ului de galaxii Centaurus, un roi de sute de galaxii toate legate între ele prin gravitaţie, situat la aproximativ 150 de milioane de ani lumină de Pământ, cu semiaxa majoră de până la 30.000 de ani lumină lungime.

În ciuda dimensiunilor uriaşe ale cluster-ului, NGC 4696 iese în evidenţă fiind cea mai mare şi luminoasă, de altfel mai este numită şi Brightest Cluster Galaxy. Aceasta a fost descoperită de James Dunlop pe 7 mai 1826.

Cu toate că NGC 4696 are această particularitate impresionantă, se mai distinge şi prin structura sa unică. Observaţiile anterioare au evidenţiat filamente ondulatoare care se întind din corpul principal şi formează un fel de semn de întrebare cosmic în cer (heic1013), prelungirile întunecate înconjurând un centru incandescent.

O echipă internaţională de cercetători, condusă de astronomi din cadrul Universităţii din Cambridge, Marea Britanie, au folosit informaţii noi de la NASA / ESA Hubble Space Telescope pentru a explora mai în detaliu această structură filiformă.

Ei au descoperit că fiecare dintre filamentele prăfuite are o lăţime de aproximativ 200 de ani lumină, şi o densitate de circa 10 ori mai mare decât gazul din jur. Aceste filamente se împletesc şi se spiralează spre interior, spre centrul NGC 4696, legând gazele constitutive ale galaxiei de nucleul său.

În centrul galaxiei se află o gaură neagră supermasivă care ocupă regiunile interioare ale NGC 4696 cu energia sa, încălzind gazul şi trimiţând fluxuri de materiale fierbinţi şi bule de gaz spre exterior, care par să măture câmpul magnetic al galaxiei.

Chiar în centrul galaxiei, filamentele se buclează spre interior într-o spirală intrigantă, rotindu-se în jurul găurii negre supermasive la o asemenea distanţă încât acestea sunt atrase în interior şi în cele din urmă consumate de către gaura neagră.

Conform astronomilor, a înţelege mai bine galaxiile 'filamentoase' ca aceasta, ne-ar putea ajuta să înţelegem mai bine de ce, în ciuda faptului că sunt masive şi aproape de Pământ, atât de multe par a fi în stare latentă.

Mai degrabă ele rămân liniştite, populate în principal cu stele vechi si îmbătrânite, decât să formeze stele noi din rezervele lor vaste de gaz şi de praf. Acesta este si cazul galaxiei NGC 4696. O ipoteză este că fluxul structurii magnetice care curge de-a lungul galaxiei împiedică gazul să creeze noi stele.

Mai multe informaţii aici

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură