Ceaiuri din plante pentru proaspetele mămici

Ceai de ghimbir şi lămâie. (Cat Rooney / The Epoch Times)
Louise Mccoy
07.05.2012

În timp ce făceam cercetări despre ceaiurile din plante pentru proaspetele mămici, am sunat o moaşă, Tisha Graham, de la Centrul de viaţa familială din Albany, New York. Ea mi-a clarificat faptul că consumul de ceai din plante reprezintă doar o mică parte din starea de bine a mamei şi a noului-născut.

Întregul proces de sarcină, începând cu concepţia, trebuie luat în considerare. Graham este o moaşă la domiciliu şi ajută mamele pe tot parcursul sarcinii, al travaliului şi a celor şase săptămâni de după naştere.

Moaşele la domiciliu tratează orice probleme care pot apărea în timpul perioadelor prenatale şi postnatale, prin utilizarea unor metode alternative de vindecare holistică, cum ar fi plantele, homeopatia, nutriţia, remediile florale Bach, chiropractica şi yoga.

De exemplu, dacă tensiunea arterială a unei mame creşte, ea poate bea ceai de floarea pasiunii sau poate fi sfătuită să mănânce castravete. Unei mame agitate sau fricoase i se dă ceai de muşeţel.

Aceste alternative nu pot fi recomandate de spitale sau de medici, care nu au fost instruiţi în fitoterapie, homeopatie sau alte metode alternative, care nu sunt incluse în standardul de îngrijire obstetrică.

O moaşă la domiciliu se întâlneşte cu întreaga familie. Ea învaţă pe toată lumea ce să facă pentru un rezultat armonios şi sănătos. "Încurajăm mamele să fie sănătoase", a declarat Graham.

Moaşele fac diverse recomandări pentru a realiza acest lucru. O recomandare se referă la cumpărarea şi citirea cărţii lui Susun Weed, "Plantele femeii înţelepte pe parcursul sarcinii", o carte despre plante medicinale şi nutritive şi aplicaţiile lor în situaţii legate de sarcină, descrise în detaliu. Susun Weed este un renumit fitoterapeut care locuieşte în zona Albany.

Amestecul de ceai pentru femei

Un amestec de ceai pe care Susun îl recomanda este numit Amestecul pentru femei. Este o combinaţie de paie de ovăz, frunze de trifoi roşu, frunze de zmeură, urzică şi mentă.

Paiele de ovăz sunt foarte bune pentru reducerea efectelor stresului şi pentru somn, deoarece conţine vitaminele B şi zinc, ambele fiind tonice pentru nervi. Capacitatea paielor de ovăz de a reduce retenţia de apă poate ajuta la dezumflarea gleznelor, care poate să apară spre sfârşitul sarcinii.

Ceaiul de frunze de trifoi roşu este bogat în magneziu, calciu şi vitaminele B şi C. Se spune că ar echilibra hormonii, ar purifica sângele, ar tonifia uterul şi ar creşte cantitatea de lapte pentru proaspăta mămică.

Frunzele de zmeură tonifică muşchii uterini şi pelvini. Frunzele de zmeură conţin vitaminele B1 şi B2, calciu, magneziu şi fier. Frunzele de zmeură creşte fluxul de lapte.

Ceaiul de urzică ar trebui consumat în timpul sarcinii, deoarece poate preveni sângerări abundente în timpul naşterii, probabil din cauza conţinutului de vitamina K. Acesta conţine şi acid folic, un element nutritiv important pentru măduva spinării şi dezvoltarea creierului fătului. Acesta poate preveni anemia la mamă şi creşterea lactaţiei.

Urzicile au mai multe substanţe nutritive care consolidează glandele suprarenale. Glande suprarenale puternice previn alergiile şi risipesc îngrijorările şi temerile.

Menta îmbunătăţeşte gustul general al ceaiului şi îmbunătăţeşte digestia.

Căutând online despre efectele acestor plante, am descoperit unele avertizări legate de femeile gravide sau care alăptează, în special pentru urzică şi frunzele de zmeură. Cu toate acestea, moaşele din nordul statului New York le folosesc. Dacă cineva are întrebări despre acestea, poate face cercetări sau cere sfatului unui profesionist.

Deoarece sfera prezentului articol se limitează doar la proaspetele mămici, numai anumite aspecte ale acestor plante sunt accentuate. Utilitatea lor depăşeşte ceea ce este descris aici.

În ştiinţa de astăzi, analizăm ceea ce face o substanţă prin izolarea acesteia şi prin hrănirea celulelor cu ajutorul ei, într-un tub de testare sau pe animale. Plantele sunt mult mai cuprinzătoare. Toate substanţele chimice dintr-o plantă lucrează sinergic şi pot varia în cadrul speciei în funcţie de locul şi de modul în care a crescut.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor