Cei şapte votanţi ai Guvernului Filip au fost excluşi din fracţiunea PLDM

Parlamentarii au fost excluşi din fracţiune, deoarece au încălcat prevederile statutare şi au ignorat hotărârile organelor de conducere a partidului. Decizia a fost luată, vineri, în cadrul şedinţei fracţiunii parlamentare a PLDM.
Valeriu Streleţ, liderul interimar al PLDM
Valeriu Streleţ, liderul interimar al PLDM (captură foto)

Deputaţii George Mocanu, Mihaela Spătaru, Vladimir Hotineanu, Ştefan Creangă, Aliona Gotă, Nae-Simion Pleşca şi Ion Balan nu mai fac parte din fracţiunea parlamentară a Partidului Liberal Democrat din Moldova, potrivit unui comunicat al formaţiunii politice, citat de Unimedia.

Ca urmare a deciziei în grupul parlamentar al PLDM mai rămân 11 deputaţi.

În acelaşi timp Biroul Politic al PLDM a anunţat că se solidarizează cu protestul paşnic al cetăţenilor, pronunţându-se ferm împotriva violenţelor, provocărilor şi devastărilor edificiilor publice. ”Considerăm că există suficiente metode paşnice şi democratice de a impune guvernării să servească statul şi cetăţenii, situaţia contrarie prezumând dreptul incontestabil al cetăţenilor de a cere alegeri anticipate. În calitatea sa de partid parlamentar de opoziţie, PLDM va promova consecvent şi constant iniţiative legislative şi publice conforme cu voinţa cetăţenilor, care să impună guvernanţilor să se consacre servirii societăţii şi să pună în practică, fără abateri, obiectivele strategice de integrare europeană a Republicii Moldova”, se mai arată în comunicatul PLDM.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe