Centrul Pământului - acest necunoscut

Pământul in palma dvs.
Pământul in palma dvs. (Bogdan Florescu / Epoch Times)

Apa din adâncuri

La 600 de km în profunzimea Pământului, ar exista mai multă apă decât în toate oceanele Planetei, afirmă un articol din 2014 al revistei Nature. Acest fapt este confirmat cu ajutorul unui mineral numit ''ringwoodita'', descoperit în anul 2008, de către un grup de căutători de pietre preţioase în zona Juina din Mato Grosso - Brazilia. Analizând mineralul, care se află între straturile superioare şi cele inferioare ale mantalei terestre, geologii au constatat că într-un procentaj de 1,5% conţine molecule de apă.

„Descoperirea atestă că există locuri umede în această regiune, în adâncul Pământului”, spune Graham Pearson, de la Universitatea Alberta din Canada, care a condus cercetarea.

Surprinzător, dar adevărat, în prezent cunoaştem foarte puţin din ascunzişurile Pământului. Ultimele descoperiri demonstrează o istorie turbulentă şi în continuă evoluţie. Interiorul Planetei Albastre este foarte fierbinte: vulcanii şi temperaturile din interiorul minelor au demonstrat acest fapt.

Centrul pământului este cu 1.000°C mai fierbinte decât se credea

În anul 1970, oamenii de ştiinţă din Rusia au început un proiect de forare în peninsula Kola din nordul extrem al Rusiei, creând o groapă cu o adâncime de 12.262 m, prima făcută de oameni cu scopul de cercetare a scoarţei tereste şi deţinătoare a titlului de ''cea mai adâncă groapă'', vreme de 20 de ani. Obiectivul propus era să se ajungă la 15.000 m, dar marile temperaturi neprevăzute, de 180°C (în loc de 100°C), au făcut ca forajul la adâncime mai mare să devină imposibil.

Cu puţin timp în urmă se credea că centrul pământului avea o temperatură similară cu cea de la suprafaţa Soarelui (5.500°C), dar rezultatele recente estimează că temperaturile ajung la aproximativ 6.000°C. Din anii 1930, se cunoşte că există un nucleu solid intern, format datorită temperaturilor extreme şi presiunii, în jurul căruia se găseşte fierul în formă lichidă, aflat la o temperatură mai scăzută, de 4.000°C .

Nici Jules Verne nu a putut să-şi imagineze că temperaturile din centrul Pământului ar fi de 6.000°C: se spune că Pământul ar avea cu 1.000°C mai mult decât s-a estimat acum 20 de ani.

„Aceste măsurători confirmă modelele geofizice care arată că diferenţa de temperatură între nucleul solid şi mantaua de deasupra trebuie să fie de cel puţin 1.500 de grade Celsius pentru a explica de ce Terra are un câmp magnetic”, au afirmat cercetătorii în noul studiu, publicat în prestigioasa revistă Science.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură