Chile: 14 preoţi suspendaţi pentru implicare în muşamalizarea abuzurilor sexuale împotriva minorilor

Episcopul oraşului chilian Rancagua a suspendat 14 preoţi suspectaţi de implicare în muşamalizarea abuzurilor sexuale împotriva minorilor comise de preotul pedofil Fernando Karadima în anii 1980 şi 1990. Scandalul a zguduit mandatul Papei Francisc.
Papa Francisc.
Papa Francisc. (Vincenzio Pinto/AFP/Getty Images)

Vaticanul a primit o nouă lovitură după ce Episcopul oraşului chilian Rancagua a anunţat marţi că 14 dintre preoţii suspectaţi de implicare în scandalul abuzurilor sexuale care a învăluit biserica Catolică din Chile au fost suspendaţi marţi.

“Unui număr de 14 preoţi nu li se mai permite să îndeplinească activitităţi bisericeşti... Aceşti preoţi au participat la acţiuni care s-ar putea să fie infracţiuni civile, precum şi infracţiuni în sânul bisericii”, susţine declaraţia episcopului, potrivit Deutsche Welle.

Măsura a avut loc după ce 34 de episcopi s-au oferit vinerea trecută să abdice în masă din cauza acestui scandal după ce au fost convocaţi să se întâlnească cu Papa Francisc la Vatican.

Câţiva membri ai ierarhiei Bisericii Catolice din Chile sunt acuzaţi că au ignorat şi au muşamalizat abuzuri sexuale comise împotriva unor copii de către preotul pedofil Fernando Karadima în Rancagua în perioada anilor 1980 şi 1990.

Înainte de întâlnirea cu episcopii, Papa Francisc a promis într-o declaraţie scurtă că va face “schimbări” şi va face dreptate bisericii din Chile şi episcopilor.

Totuşi, o scrisoare distribuită de Francisc în timpul întâlnirii a arătat că suveranul pontif merge chiar mai departe în problema scandalului din Chile.

În scrisoare, care a fost divulgată postului de televiziune chilian T13, Francisc se refer[ “infracţiuni” şi “abuzuri sexuale dureroase şi ruşinoase comise împotriva minorilor, abuz de putere şi conştiinţă de către miniştrii Bisericii”. De asemenea, scrisoarea s-a referit la demiterea anumitor prelaţi şi a cerut să fie examinate cauzele abuzurilor din sânul bisericii “elitiste şi autoritare” din Chile.

Însă, în posida cuvintelor dure, Papa nu a anunţat încă oficial dacă va accepta demisiile episcopilor.

Vaticanul a afirnat că, în perioada 1-3 iunie, Papa se va întâlni cu 9 victime ale abuzurilor comise de preoţi pedofili. Cinci dintre victime sunt preoţi, în timp ce două sunt clerici.

Întâlnirile sunt văzute ca o încercare a Papei de a salva imaginea bisericii. În timpul unei vizite în Chile la începutul acestui an, Francisc a părut iniţial să se îndoiască de acuzaţiile că unul dintre episcopi a fost martor la abuzurile comise de Karadima dar nu a luat măsuri în consecinţă.

Dar, la scurt timp după aceea, Papa a trimis în Chile cel mai experimentat investigator al Vaticanului în abuzuri sexuale, înainte să recunoască faptul că a făcut “greşeli grave” în gestionarea întregii situaţii.

Începând cu anul 2000, aproximativ 80 de preoţi romano-catolici au fost raportaţi autorităţilor din Chile pentru presupuse abuzuri sexuale. Mulţi consideră că îndelungata tradiţie din Chile de a nu supune biserica legii civile este una dintre cauzele numărului mare de prelaţi şi preoţi care comit astfel de acte.

De asemenea, într-un alt caz care a zguduit biserica Catolică, arhiepiscopul australian Philip Wilson a anunţat miercuri că va demisiona din funcţie după ce a fost găsit vinovat de muşamalizare unor cazuri de abuzuri sexuale comise împotriva copiilor. El este primul oficial din lume cu un asemenea rang care este găsit vinovat şi, în luna iunie, ar putea fi condamnat la maximum 2 ani de închisoare.