Cifre îngrijorătoare: 1 din 3 români au dubii cu privire la COVID, iar 12% cred că este o invenţie

Cum isi petrec Bucurestenii weekend-ul in timpul starii de urgenta cauzata de criza coronavirus
Cum isi petrec Bucurestenii weekend-ul in timpul starii de urgenta cauzata de criza coronavirus (Epoch Times România)

Circa 55% dintre români cred în existenţa noului coronavirus, 33% au dubii cu privire la existenţa acestuia iar 12% cred că este o invenţie, arată un studiu efectuat de compania de cercetare de piaţă Novel Research, la iniţiativa Provident Financial România. Percepţia diferă în funcţie de localitatea de reşedinţă - astfel, dacă în ceea ce priveşte românii din zona urbană procentul celor care cred că virusul este o invenţie este de puţin peste 7%, în mediul rural procentul este dublu, de peste 16%. Studiul a fost efectuat în perioada 15-22 iulie, pe un eşantion reprezentativ de 1.003 persoane, informează Hotnews.ro

Referitor la încrederea pe care o au în sursele de informare, 56,5% dintre românii chestionaţi declară că au încredere în discuţiile cu prietenii şi familia, 37.9% în discuţiile cu colegii şi 36,2% în comunicatele Guvernului.

Potrivit studiului efectuat, românii manifestă cea mai mare lipsă de încredere în ce priveşte informaţiile de la celebrităţi, vloggeri sau bloggeri (43,5), social media (32,5%) şi TV (28,5%).

Sursa citată informează totodată că aproape 60% dintre români afirmă că cel mai mare impact negativ al Covid-19 asupra vieţii lor l-au resimţit când a venit vorba despre planurile lor de vacanţă şi călătoriile, în vreme ce peste 55% susţin că efectele negative ale crizei COVID s-au văzut şi în viaţa socială. Majoritatea românilor susţin însă că evoluţia dezvoltării personale sau profesionale ori viaţa de familie sau de cuplu nu a fost schimbată de criza COVID-19.

Românii sunt preocupaţi pentru cum vor evolua lucrurile în următorul an şi cele mai mari riscuri identificate sunt: creşterea rapidă a numărului de infecţii (52,9%), revenirea la starea urgenţă (42,7) sau atingerea capacităţii maxime a spitalelor (39,9%). În ce priveşte infectarea cu COVID-19, mai puţin de un sfert cred că există riscul ca asta să li se întâmple lor şi sub 20% se tem că s-ar putea să-şi piardă locul de muncă.

Articolul complet aici

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne