Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat, la TVR 1, că autorităţile din România au fost “victimele propriului succes” în ceea ce priveşte campania naţională de vaccinare anti-Covid. Fostul premier este de părere că una dintre probleme ar putea să fi fost chiar implicarea sa directă şi a altor miniştri ca “vectori de imagine” în campania de vaccinare.
“La început nu aveam vaccinul şi am făcut tot ce ţinea de Guvern ca românii să aibă acces la vaccin în acelaşi timp cu restul UE. Aţi văzut că într-o perioadă lungă de timp România era campioană la vaccinare. După aceea am fost victimele propriului succes. În momentul în care am spus că se poate vaccina oricine cu buletinul, cam în acel moment a început să nu mai fie un succes campania de vaccinare.
E posibil să fi fost o problemă faptul că am folosit...vectorul de imagine am fost eu, am fost colegii mei din guvern. Încercam să-i facem pe oameni să înţeleagă. La un moment dat am schimbat campania, am mers în sate şi am fost cel care a vorbit de două ori cu toate cultele şi am încercat să le implic pe toate. Unele s-au implicat, altele nu s-au implicat direct. Am avut caravane de vaccinare”, a precizat Cîţu, citat de Digi24.
De asemenea, fostul premier şi-a exprimat speranţa că românii vor înţelege că vaccinarea este singura soluţie pentru a depăşi pandemia.
“Astea au fost soluţiile pe care le-am avut în acel moment. Dacă mă uit la ţări similare, cam acestea au fost”, a adăugat liderul PNL.
Totodată, întrebat dacă îşi reproşează faptul că cetăţenii s-au relaxat în ceea ce priveşte pandemia şi vaccinarea după mesajele venite dinspre politicieni, Cîţu a spus următoarele:
“Nu. Veţi vedea că şi după valul 4, când natural va scădea valul 4, lumea se va relaxa şi nu se va vaccina. Atât timp cât nu există pericolul, e complicat să-i convingi pe oameni, decât dacă facem obligatorie vaccinarea. Atunci este o altă discuţie”.