CNA a trecut din subordinea Guvernului în cea a Parlamentului. Expert: O încercare mafiotă de a-l salva pe Chetraru

Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) a trecut din subordinea Guvernului în cea a Parlamentului după ce preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti a promulgat Legea cu privire la CNA.
Clădirea Parlamentului R. Moldova
Clădirea Parlamentului R. Moldova (Epoch Times)

Potrivit acestei legi, şeful statului scapă de semnarea demersului înaintat de prim-ministrul Streleţ, în urma căruia şeful Centrului Naţional Anticorupţie, Viorel Chetraru urma să fie demis, iar acesta din urmă poate să ocupe liniştit funcţia în continuare.

Conform noii legi, directorul Centrului Anticorupţie va fi numit pe un termen de cinci ani, doar pentru un singur mandat, putând fi eliberat din funcţie doar de către Parlament. Pentru demiterea din funcţie a directorului CNA cu o majoritate parlamentară au fost nominalizate câteva cerinţe, cum ar fi depunerea cererii de demisie, atingerea limitei de vârstă, starea precară de sănătate, în situaţia în care nu a depus declaraţia pe venit, pierderea cetăţeniei sau dacă există o sentinţă finală de condamnare. În situaţia unor încălcări comise în activitatea sa, directorul CNA va putea fi demis cu majoritate de voturi, la solicitarea a cel puţin 20 de deputaţi, relatează Jurnal.md.

Pasarea CNA din subordinea Guvernului în cea a Parlamentului a fost calificată de unii analişti drept o „încercare mafiotă” de a-l salva pe Chetraru de demisie. „CNA se transformă într-o autoritate migratoare, care în funcţie de circumstanţe politice, în funcţie de conjugarea sau eşecul unor alianţe, e tot mutat încolo-încoace. Acest ping-pong de la o autoritate la alta e o recunoaştere a faptului că la CNA s-a influenţat, se influenţează şi se va influenţa şi tocmai sub acest aspect, al urmăririi penale”, a menţionat expertul anticorupţie Mariana Kalughin.

„Această decizie are o logică foarte clară, una mafiotă, pentru că mafiotul numărul unu, cel care controlează acest CNA, acest Plahotniuc, doreşte să-şi păstreze oamenii în fruntea instituţiei. Şi prin faptul că l-au trecut la Parlament, au schimbat procedura de demitere, atunci decizia îi aparţine finului lui Plahotniuc, Candu care bineînţeles, până nu-i va spune nănaşul n-o să propună demiterea acestui om. E o schemă criminală, nu are nimic în comun cu interesul public, cu lupta cu corupţia. E o încercare mafiotă de a-l salva pe Chetraru”, a subliniat fostul ambasador la ONU şi la Consiliul Europei, Alexei Tulbure.

Imediat după reţinerea fostului lider PLDM, Vlad Filat pentru 72 de ore în izolatorul CNA, premierul Valeriu Streleţ a înaintat către preşedintele R.Moldova, Nicolae Timofti, un demers prin care cere să fie iniţiată procedura de eliberare din funcţie a şefului Centrului Naţional Anticorupţie, Viorel Chetraru. Deşi demersul premierului vine la numai o zi după reţinerea lui Vladimir Filat de către ofiţerii anticorupţie, Valeriu Streleţ afirma că nu este vorba despre o răzbunare, cererea sa bazându-se pe faptul că CNA aplică selectiv lupta cu corupţia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe