Comuniştii moldoveni vin cu noi acuzaţii neîntemeiate

Fostul lider comunist in Moldova, Vladimir Voronin.
Fostul lider comunist in Moldova, Vladimir Voronin. (VADIM DENISOV / AFP / Getty Images)

Comuniştii ies din nou la rampă. De această dată, vin cu o poveste despre vânzarea unor arme în urmă cu doi ani şi un paragraf dintr-un raport al ONU de acum opt luni. Sunt pretextele pe baza cărora comuniştii şi-au construit astăzi o nouă rampă de atac la adresa alianţei de guvernare, cu două săptămâni înainte de Summitul de la Vilnius.

Reclamanţii evită să explice, însă, cum de Organizaţia Naţiunilor Unite a uitat de raport şi are nevoie de soldaţi moldoveni în trupele KFOR.

Potrivit deputaţilor PCRM, armele şi muniţiile încărcate la Mărculeşti nu au fost niciodată destinate Armeniei şi că au ajuns la Benghazi unde ar fi slujit membrilor Al-Qaeda.

Aceste declaraţii au fost calificate de reprezentanţii Executivului drept aberaţii şi încercări de a destabiliza situaţia în ţară înainte de Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius.

Departe de preocupările privind Acordul de Asociere la Uniunea Europeană şi de liberalizarea regimului de vize, dar şi de embargoul Rusiei care produce pierderi Moldovei, PCRM are, totuşi, o grijă:

"Partenerii cu care au avut de a face autorităţile moldoveneşti sunt implicate în livrarea de armament în cantităţi mari extremiştilor din Libia, în perioada războiului civil", a menţionat deputatul PCRM Alexandr Petcov.

Ministerul Apărării a informat că exportul celor 40 de tone de armament, muniţii, proiectile şi tehnică militară au fost operate cu respectarea cadrului legal naţional şi internaţional existent, avându-se toate licenţele şi autorizaţiile necesare. La rândul său, autorităţile din Armenia au confirmat că armamentul şi muniţiile din Republica Moldova au fost transportate, descărcate şi depozitate la ei. Acest lucru este confirmat şi de semnătura ministrului armean al Apărării, Seiran Ohanian.

Mai exact, PCRM şi-a fixat acum ca obiective demiterea premierului şi a procurorului general, pe motiv că ar fi ştiut în 2011 despre traficul de arme în Libia. Nu de alta, dar cu un Guvern decapitat, Moldova n-ar mai avea ce semna la Vilnius. Ceea ce Rusia şi, mai ales, Libia precis ar aprecia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe