Copilul miracol al unei mame chineze

Un panou postat de Biroul de Planificare Familială din China indică: "Naşteri mai puţine şi sanătoase aduc o întreagă viaţă de fericire."
Un panou postat de Biroul de Planificare Familială din China indică: "Naşteri mai puţine şi sanătoase aduc o întreagă viaţă de fericire." (AFP / Getty Images)

Qiao Shunqin, o fostă profesoară de la o şcoală elementară din Kaifeng, provincia Henan, încă îşi aminteşte presiunea groaznică cu care s-a confruntat cu peste două decenii în urmă. Aceasta era însărcinată în luna a noua şi era determinată să-şi salveze copilul, cu o noaptea înainte de a fi programată să facă un avort forţat.

Fiul ei trăieşte acum în Statele Unite, are 24 de ani şi 1,8 metri înălţime. A venit aici la studii şi s-a înrolat mai târziu în armata SUA. Mama lui spune că îşi tratează părinţii cu respect, probabil pentru că ştie că viaţa lui nu a venit cu uşurinţă.

Qiao a avut un copil din prima căsătorie, dar atunci când a divorţat, instanţa i-a dat fostului ei soţ custodia copilului. Al doilea său soţ a avut de asemenea un copil, dar fosta lui soţie a primit custodia.

Conform politicii unui singur copil din acel moment, deoarece cuplul nu avea custodia copiilor lor, nu au considerat că nu ar avea permisiunea de a face un copil, aşa că Qiao a început formalităţile pentru a da naştere unui copil. Numai după ce a fost aprobată de către diferiţi oficiali şi birouri, inclusiv directorul şcolii ei şi Biroul de Planificare Familială din district, s-a pregătit aceasta pentru sarcină.

În iunie 1988, după ce a fost căsătorită doi ani şi era însărcinată în opt luni, directorul şcolii i-a precizat lui Qiao că noul director al Oficiului de Planificare Familială din district, Sui Yajie, nu consideră că ar trebui să i se permită să aibă un al doilea copil. I s-a cerut, prin urmare, să facă avort.

Biroul de Planificare Familială, directorul şcolii şi şeful său au vizita-o pe rând şi au făcut presiuni asupra ei. Dacă ar merge împotriva Biroului de Planificare Familială asta s-ar reflecta negativ asupra recenziilor de performanţă din partea şefului ei şi directorului de şcoală. "Am plâns în tăcere", a declarat aceasta.

Doamna Qiao a solicitat să facă avort în Zhengzhou, unde locuiau socrii ei. La 5 iulie 1988, aceasta a fost forţată să meargă la Departamentul de Obstetrică din cadrul Spitalului Poporului din provincia Henan. Directorul de planificare familială şi directorul şcolii i-au cerut medicului să avorteze imediat fătul.

Medicul a văzut că Qiao era o femeie matură, în vârsta de 38 de ani, cu boli de inimă, care era aproape gata să nască. Pentru a evita complicaţiile, acesta a insistat ca mai întâi să i se facă o examinare amănunţită. Până când a terminat examinările, divizia sanitară a terminat programul în acea zi, iar avortul a fost reprogramat pentru ziua următoare, la ora 8 dimineaţa.

Qiao s-a întors la socrii ei acasă, ajungând după ora 21:00. Era conştientă că acel copil, care lovea şi se mişca în interiorul ei, urma sa fie ucis în dimineaţa următoare. Cu nouă ani în urmă, a fost forţată să facă un avort atunci când era însărcinată în şapte luni. Atunci i-a fost injectată o soluţie toxică în uter şi patru ore mai târziu ea a pierdut o fetiţă. Oribila experienţă era încă proaspătă în mintea ei.

Era determinată să-şi păstreze copilul de data asta. Ea şi-a ţinut stomacul ca şi cum şi-ar ţine copilul în braţe şi a început să-şi lovească în mod repetat spatele de perete, dar, după aproximativ o oră, nu a simţit nicio schimbare, în afară de transpiraţie şi dureri de spate.

Femeia a decis să schimbe abordarea şi a pus ziar pe podeaua de beton şi pături deasupra. Apoi, şi-a ţinut burta şi a început să sară în jos din pat pe podea. De fiecare dată când sărea, îşi ţinea respiraţia şi apoi se urca din nou. A devenit din ce în ce mai greu, dar ea a insistat. Femeia s-a rugat să nască copilul în curând, în timp ce era îngrijorată de faptul că prea multă mişcare ar afecta copilul. Soţul şi soacra ei o priveau cu groază, dar nu au îndrăznit să o oprească.

La miezul nopţii, copilul lui Qiao se pregătea să vină.

Pentru a evita orice probleme, Qiao a folosit date false atunci când s-a înregistrat la spital, respectiv nume, vârstă, precum şi unitatea de lucru. Cinci ore mai târziu, la 6 dimineaţa, s-a născut fiul ei.

După naştere, directorul Biroului de Planificare Familială a învinovăţit-o pentru că nu le-a spus mai devreme: "Dacă ne-ai fi informat, i-am fi putut face copilului o injecţie toxică şi l-am fi ucis şi nu ar mai fi trebuit să-ţi pierzi locul de muncă din cauza politicii unui singur copil".

Aceste cuvinte reci i-au adus o frică profundă lui Qiao. "Mai mulţi ani după aceea, visam că cineva mă urmăreşte şi încearcă să mă omoare pe mine şi pe copilul meu. Am fugit pentru a ne salva viaţa. În visele mele, îmi ţineam copilul strâns, de teamă să nu fie luat", a declarat aceasta.

Qiao a fost concediată de la locul ei de muncă, chiar dacă aceasta a fost evaluată ca fiind un profesor excelent şi în floarea vieţii. Salariul soţului ei a fost sistat mai mult de un an, iar el a fost retrogradat din funcţia de oficial al guvernului în cea de muncitor în fabrică. Aceştia au trebuit, prin urmare, să se bazeze pe asistenţă din partea familiilor lor.

De peste 20 de ani, Qiao a făcut numeroase apeluri pentru a încerca să-şi obţină slujba înapoi. Cu toate acestea, nu a primit niciun răspuns şi a fost umilită în mod repetat. Un oficial de la un birou din provincia Henan chiar i-a spus să "meargă să se arunce de pe o clădire şi să cadă moartă!".

Din copilărie, Qiao a crescut într-un mediu controlat de Partidul Comunist şi a crezut cu adevărat în partid. Aceasta a declarat: "Din cauza politicii unui singur copil, m-am schimbat dintr-un activist care promova Partidul la un oponent vehement al acestuia".

De când şi-a întregit familia cu fiul ei în Statele Unite ale Americii, Qiao a publicat declaraţiile de rupere a tuturor legăturilor cu Partidul Comunist Chinez, inclusiv cu Liga Tineretului Comunist şi a Tinerilor Pionieri.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe