Coreea: Kim din Nord versus Park din Sud

Park Geun-hye, prima preşedintă a Coreii de Sud.
Park Geun-hye, prima preşedintă a Coreii de Sud. (JUNG YEON-JE / AFP / Getty Images)

Când va fi învestită la 25 februarie, Park Geun-hye, prima preşedintă a Coreii de Sud, va trebui să facă faţă escaladării cursei înarmării a regimului dictatorial, condus de tânărul nord-coreean, Kim Jong-un. Deşi divizaţi de graniţa ideologică şi terestră marcată de paralela 38, ultima frontieră a Războiului Rece, în vieţile celor doi şefi de stat există mai multe elemente care îi apropie decât care îi separă, notează joi ziarul ABC.

Preşedinta aleasă sud-coreeană, în vârstă de 61 de ani, este fiica dictatorului Park Chung-hee, care a condus ţara cu o mână de fier timp de 18 ani, de la lovitura de stat care l-a instalat la putere şi până în 1979 când a fost împuşcat de şeful propriilor servicii secrete, Kim Jae-kyu. Înainte de a fi spânzurat, acesta a mărturisit că făcut-o pentru că preşedintele Park, deşi fusese prietenul şi mentorul său, devenise o piedică pentru democraţie, mai ales după ce îl însărcinase să-i elimine pe membri ai opoziţiei politice.

Şi mai tragică a fost moartea mamei sale, Yuk Young-soo, asasinată în 1974 de un japonez de origine coreeană care a încercat să atenteze la viaţa preşedintelui Park în timp ce pronunţa un discurs la Teatrul Naţional din Seul. Glonţul a trecut prin corpul acestuia şi a nimerit în soţia lui care a fost scoasă pe braţe din sală, în timp ce Park şi-a continuat discursul. Nu era prima dată când se atenta la viaţa lui din ordinul duşmanului său nord-coreean, Kim Ir Sen, fondatorul Coreii de Nord comuniste şi a lui Kim Jong-Il care i-a succedat, tatăl actualului satrap de la conducerea ţării.

La 21 ianuarie 1968, un comando nord-coreean format din 31 de soldaţi de elită ai Unităţii 124 au reuşit să pătrundă în Coreea de Sud şi au ajuns până la Seul, unde până la urmă au fost anihilaţi de poliţie, la doar 800 de metri distanţă de Casa Albastră, reşedinţa prezidenţială. Drept răzbunare, Park Chung-hee a pregătit altă expediţie secretă a Unităţii 684, pentru a-l lichida Kim Ir Sen, pe care în final nu a mai autorizat-o.

Chiar şi azi societatea sud-coreeană este divizată în privinţa a cum trebuie judecat preşedintele Park, care s-a bazat pe modelul corporaţiilor japoneze şi s-a sprijinit pe marile companii exportatoare (chaebols), precum Hyundai şi Samsung, pentru a impulsiona miracolul economic pe care l-a trăit acest 'tigru asiatic' în anii 60 şi 70, dar care nu a ezitat să impună legea marţială şi să îngrădească libertăţile fundamentale în dorinţa lui de a se agăţa de putere.

După trei decenii de la acest magnicid politic, fiica lui prea frâiele Coreii de Sud, în timp ce descendentul duşmanului său de moarte conduce Coreea de Nord. 'Înainte de testul nuclear de marţi, noul guvern a dat semne de apropiere de Phenian, iar Park Geun-hye a dat clar de înţeles că nu va folosi forţa pentru a răsturna regimul. Dar toate acestea se pot schimba de acum încolo', avertizează Kim Dong-su, analist la Institutul Coreean pentru Unificarea Naţională (KINU). Va fi din nou ca odinioară, Kim împotriva lui Park. Asemeni numelor lor, pe care le poartă jumătate din coreenii de ambele părţi, Kimi-i din Nord luptă împotriva Park-ilor din Sud, într-o tristă metaforă a unei ţări divizate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe