"Creşti un copil ca să ţi-l mănânce un câine?"

Câini comunitari
Câini comunitari (Epoch Times România)

În timp ce politicienii se ceartă dacă să eutanasieze sau să nu eutanasieze câinii şi care partid politic este mai vinovat pentru moartea lui Ionuţ, băieţelul sfâşiat la începutul acestei săptămâni de câini, cea mai mare comunitate online a părinţilor români, comunitatea Desprecopii.com organizează vineri, 6 septembrie, un protest organizat "în memoria lui Ionuţ Anghel şi în numele tuturor celor traumatizaţi de câinii lăsaţi la voia întâmplării pe străzi."

Organizatorii protestului le cer autorităţilor măsuri de urgenţă care să garanteze siguranţa copiilor români:

"Cerem ferm autorităţilor să găsească o soluţie imediată care să se concretizeze în ridicarea definitivă a câinilor de pe străzi şi din
parcuri. Vrem o lege clară, aplicabilă şi care să aibă efecte în viaţa tuturor", se explică în comunicatul trimis de reprezentanţii comunităţii Desprecopii.com redacţiei Epoch Times.

"Nu vrem şi alte victime mutilate şi ucise de câini fără stăpâni. Şi noi iubim câinii, dar mai presus de câini, ne iubim copiii", se menţionează în comunicat.

Protestul, organizat de comunitatea Desprecopii.com şi de Asociaţia Pro Civilizatie secolul 21, va avea loc mâine 6, septembrie, la Piaţa Romană, începând cu ora 19. În cadrul acţiunii, se va păstra un moment de reculegere în memoria lui Ionuţ, care astăzi a fost înmormântat, şi se vor aprinde lumânări. Organizatorii estimează că se vor strânge în jur de 900 de părinţi, însoţiţi de copiii lor.

Pentru un Bucureşti în care copiii să se joace în siguranţă în parcuri şi să se întoarcă liniştiţi de la grădiniţe şi şcoli, organizatorii mitingului îi cheamă alături de ei pe toţi cei care simpatizează cu apelul lor şi pe reprezentaţii ONG-urilor care ar putea ajuta.

Ce speră părinţii de la acest protest

După primirea comunicatului, am schimbat cateva vorbe cu Alina Predescu, una dintre mămicile implicate activ în organizarea acestui proiect.

Alina crede în protestul de mâine şi îşi doreşte din tot sufletul ca primarul să aibă o reacţie la presiunile făcute de părinţi. Alina are 35 de ani şi este şi ea mămică a doi băieţei. Cel mic, Andu, are exact vârsta lui Ionuţ. Are 4 ani şi merge la grădiniţă. După cele întâmplate, mamei lui îi stă inima în loc când vede câini. Nu vrea ca Andu să păţească ceva. Cel mare, Tudor, are şase ani, vârsta frăţiorului lui Ionuţ, cel care a scapăt cu viaţă din atacul câinilor vagabonzi. Tudor va începe şcoala în această toamnă. Merge în clasa I. Iar Alina îşi doreşte ca pe 15 septembrie, când îşi va duce pentru prima oară băiatul la şcoală, să nu fie atacaţi de câini pe drum. Îşi doreşte ca până atunci Oprescu să ia câinii de pe străzi.

Părinţii care se adună în Piaţa Romană mâine cer măsuri. Măsuri de urgenţă pentru siguranţa copiilor lor. Mama lui Andu şi a lui Tudor îi cere lui Oprescu să nu mai "piardă timpul" cu referendumuri şi să nu paseze răspunderea eutanasierii câinilor la cetăţeni. Există o lege care permite asta, primarul să o aplice şi punct!

"Referendumul este doar o amânare şi o pasare a responsabilităţii." declară Alina Predescu. "Ceea ce cerem noi, faptul că dorim o soluţie acum, este pentru că copilul meu, copiii mei şi copiii noştri ies mâine în parc, nu mai avem timp să organizăm referendumuri care sunt inutile în opinia noastră. Nu înţelegem ce scop şi ce rost ar mai avea acest referendum, o lege există, în unele oraşe din România ea este aplicată şi problema este rezolvată." mai spune Alina care a citit în presă că situaţia câinilor a fost rezolvată în alte oraşe, fără să se piardă atâta timp.

"Ce să fac, trei săptămâni, o lună, să stau şi să-mi pun copiii într-o cuşcă şi să merg pe stradă. Credeţi-mă că eu sunt marcată aproape de teroare, la gândul că eu mă duc cu copiii în parc şi acum eu nu mai privesc un câine cum îl vedeam ieri."

Alina se întreabă, ca mulţi alţi părinţi, cum să îşi protejeze copiii până ce autorităţile fac ceva. Să îi ţină într-o cuşcă ca să nu fie atacaţi?

"Cuştile sunt pentru câini, nu pentru copii." spune ea. "Există o lege, să se aplice", cere Alina, care afirma că ea a votat şi este răspunderea primarului să îşi asume toate masurile ce se impun mai ales că există deja suportul legislativ.

Într-un final, am întrebat-o pe Alina ce speră să se întâmple după protestul lor. Iar Alina ne-a răspuns că îşi doreşte ca vocea ei şi a celorlalţi părinţi care vor milita mâine pentru siguranţa copiilor lor să fie "o formă de presiune pe cei de care depinde practic decizia, pe care să şi-o asume responsabil. Este o lege pe care dacă [autorităţile] şi-ar asuma-o responsabil, ar trebui să aibă efect."

Alina ne-a dat permisiunea de a publica câteva dintre relatările şi impresiile postate online de alte mămici, membre ale comunităţii, ce organizează protestul de mâine.

Naty

"Anul 2004 - gravidă în 6 luni, am fost înconjurată de o haită de aprox. 10 maidanezi lătrători şi care îşi arătau colţii pe Str. Uranus, vis-a-vis de Palatul Parlamentului. E vorba de o parte din veşnica haită ce îşi are "casa" pe maidanul din faţa Casei Academiei. M-au salvat doi bărbaţi coborâţi dintr-o maşină, care au văzut scena. În urma sperieturii am fost la un pas de a pierde sarcina”.

"Anul 2004 - gravidă în 6 luni, am fost înconjurată de o haită de aprox. 10 maidanezi lătrători şi care îşi arătau colţii pe Str. Uranus, vis-a-vis de Palatul Parlamentului. E vorba de o parte din veşnica haită ce îşi are "casa" pe maidanul din faţa Casei Academiei. M-au salvat doi bărbaţi coborâţi dintr-o maşină, care au văzut scena. În urma sperieturii am fost la un pas de a pierde sarcina.”

Maria

"Îngrozitor ce a păţit acel băieţel. Şi ce traumatizat trebuie să fie fratele mai mare care a scapăt.

Inutil să spun că şi în zona în care stau eu, situaţia este asemănătoare. Azi în faţa grădiniţei fetiţei stăteau 6 câini. Ca să poată intra în grădiniţă, copiii ocoleau haita şi mai traversau odată strada. Nimeni nu îndrăznea să alunge câinii. Tragic:))

Ar trebui să milităm pentru un proiect de lege, cu dispoziţii constituţionale, care să apere drepturile oamenilor şi nu numai ale câinilor.”

Leditia

"Anul trecut am fost cu copilul pe plajă, alerga pe plajă cu alţi 2 copii, se prindeau...al meu a fugit mai încolo şi nu ştiu de unde a răsărit o haită imensă de câini lătrând şi venind spre el în fugă... efectiv am ţâşnit spre el şi eu şi cei cu care eram şi nu mai ajungeam la el odată...secundele alea mi s-au părut ani şi cred că am albit instantaneu în momentele alea...Norocul nostru a fost că a venit un om dintr-o parte, mai aproape şi i-a gonit şi am ajuns la copil...de atunci nu mai calc pe acolo, deşi plaja este aproape...Nu ştiu câţi au trecut prin asta, dar pe mine m-a marcat teribil.”

anaraluca83

"De vină sunt autorităţile, clar, nici măcar câinii. Sunt animale, nu e vina lor, instinctiv fac ce fac, sunt în haite şi se comportă ca atare."

Hurezan Raluca

"Şi eu sunt şocată de întâmplarea de azi! Mă gândesc că am 2 copii şi puteau să fie ei.

Noi de 2 ori am chemat ecarisajul să ridice câinii maidanezi din preajma casei (anul trecut şi anul acesta). Anul trecut s-a oploşit o femelă: mare, blândă, drăguţă...până a intrat în călduri şi într-o dimineaţă erau vreo 8 câini care mă mârâiau când am ieşit din casă...

Anul acesta au apărut 2 femele, noi credem că sunt pur si simplu aruncaţi puii...la fel totul bine şi frumos, sub control până una a intrat în călduri: iadul pe pământ!

Am chemat ecarisajul i-a luat şi ne-au zis că-i duce la sterilizat, deparazitat, înregistrat, îi ţine o lună şi le dă drumul. Dacă vrei să-i ridici plăteşti o taxă de 85 ron, în Baia Mare.”

Selene Bunny

"Roxana, nu ştiu cum e în alte oraşe, dar în Brăila, situaţia era... urâtă. În vară am numărat 15 pui, dintre care jumătate abandonaţi, şi asta pe o distanţă foarte mică. Personal, am văzut într-o zonă suficient de centrală o căţea cu crotal în ureche, semn al sterilizării, şi totuşi cu mamelele umflate de lapte.

Tot personal, am sunat într-o noapte la 112, pentru că am fost atacată, cu copilul de mână, în faţa pubelei de gunoi a blocului. Nu s-a luat nicio măsură.”