Cristina Prună iese cu acuzaţii: Şeful ANRE manipulează în legătură cu contorizarea suplimentară a prosumatorilor
Deputata USR Cristina Prună, vicepreşedintă a Comisiei pentru industrii şi servicii, îi răspunde preşedintelui ANRE şi îl acuză că manipulează opinia publică privind contorizarea suplimentară a prosumatorilor. Decizia este una arbitrară, care nu are nici o legătură cu cadrul european de reglementare.
"Nici legislaţia europeană, nici naţională nu prevăd obligativitatea montării unui al doilea contor la prosumatori. Este pur şi simplu o decizie arbitrară, luată de pe o poziţie de forţă a ANRE. Să ne lămurească dl Niculescu toate costurile cu această montare şi operare a contoarelor suplimentare. Reamintesc că orice ban în plus în factură înmulţit cu 9 milioane de locuri de consum duce la sume colosale care ajung în buzunarul unora. Şeful ANRE a stârnit tot felul de controverse despre limitarea prosumatorilor în ultima perioadă. Acestea culminează cu o contorizare arbitrară care se va traduce în costuri în factura consumatorilor", a afirmat Cristina Prună.
Deputata USR respinge, de asemenea, afirmaţiile privind utilizarea prosumatorilor ca subiect de campanie electorală.
"Îi reamintesc domnului Niculescu ce am făcut timp de 3 ani pentru prosumatorii din România: 1. am redus în parlament TVA-ul la panouri fotovoltaice la 5%, TVA crescut de guvern între timp la 9%; 2. am fost vârf de lance în legislativ pentru eliminarea taxei pe soare, am depus amendamente şi am pus presiune pe colegii dumnealui din PNL pentru ca taxa să fie eliminată; 3. am depus un proiect de lege pentru ca prosumatorii să nu mai plătească certificate verzi în mod nejustificat, atunci când produc mai mult decât consumă din reţea; 4. am organizat dezbateri în care am pus la aceeaşi masă prosumatorii, distribuitorii şi autorităţile statului, inclusiv ANRE, şi am abordat soluţii pentru comunităţile se energie", a afirmat Cristina Prună.
Potrivit deputatei, prosumatorii au instalat mai multă capacitate de producţie a energiei, decât a fost în stare statul în 34 de ani.
"În măsura în care conducerea ANRE este preocupată de dezechilibrele din reţea, aceasta ar trebui nu să intervină din nou peste prosumatori, ci să se axeze pe stimularea investiţiilor în digitalizarea reţelelor de distribuţie, astfel încât să poată fi preluaţi mai mulţi prosumatori, şi pe susţinerea proiectelor de stocare a energiei în România", a precizat Cristina Prună.