Cu se mai ocupă oamenii de ştiinţă chinezi: Au implantat un ficat de porc într-un om aflat în moarte cerebrală

(Brendan Smialowski/AFP/Getty Images)

Cine spune că nu se mai întâmplă nimic interesant în lume? Săptămâna aceasta, în cadrul unei operaţii chirurgicale "în premieră", unui subiect uman aflat în moarte cerebrală i-a fost efectuat primul transplant de ficat de porc modificat genetic din lume, potrivit SCMP.

În ceea ce ar putea fi o iniţiativă de pionierat, oamenii de ştiinţă chinezi au transplantat un ficat de porc modificat genetic la un om, urmărind să marcheze o potenţială soluţie la lipsa de organe, se arată în raportul citat de Zero Hedge.

Ficatul a fost modificat pentru a reduce riscurile de respingere şi a fost implantat la un primitor aflat în moarte cerebrală, care nu a prezentat semne de respingere la patru zile după operaţie, potrivit Universităţii Medicale a Forţelor Aeriene. SCMP scrie că această procedură i-ar putea ajuta în mod semnificativ pe cei care suferă de boli hepatice în stadiu terminal, revoluţionând, probabil, transplanturile de ficat.

Citiți și Se va schimba personalitatea ta după ce ai primit un transplant de organe?

Progresele din China în materie de editare genetică promit, de asemenea, să sporească eficienţa şi accesibilitatea în modificarea plantelor, reflectând progrese mai ample în domeniul inovaţiei medicale, continuă raportul.

SCMP notează că bolile hepatice răpesc anual 2 milioane de vieţi la nivel global, numai în China înregistrându-se anual până la 500.000 de cazuri noi de insuficienţă hepatică. Xenotransplantul, procesul de transplant de organe între specii, ar putea fi o strategie de nădejde, în special pentru afecţiunile hepatice, având în vedere complexitatea şi raritatea ficatului uman pentru transplant.

În timp ce organele de porc au fost folosite anterior în cercetare, complexitatea ficatului înseamnă că este nevoie de abordări chirurgicale inovatoare, cum ar fi transplanturile auxiliare, pentru a asigura integrarea şi funcţionarea eficientă în organism, susţine sursa citată.

Universitatea Medicală a Forţelor Aeriene a comentat: "Din această perspectivă, transplantul de ficat xenogen are o mare valoare de aplicaţie clinică".

Oameni cu organe de animale?

Desigur, rămâne însă de văzut care sunt efectele unui astfel de transplant, în contextul în care un studiu recent a dezvăluit că atunci când primeşti un transplant de organe, este posibil să primeşti mai mult decât un ficat, un rinichi sau o inimă nouă.

Potrivit unui studiul transversal, care s-a concentrat pe compararea schimbărilor de personalitate la două grupuri de beneficiari - beneficiarii de transplanturi de inimă şi la cei care au primit alte organe -, publicat în revista Transplantology, o revistă cu acces deschis, şi revizuit de colegi, unii primitori par să dobândească noi personalităţi, gânduri şi comportamente aparţinând donatorilor lor, potrivit unor noi cercetări de la Şcoala de Medicină a Universităţii din Colorado.

Studiul explorează modul în care transplanturile de organe care salvează vieţi pot duce, în unele cazuri, la schimbări profunde de personalitate şi la ceea ce par a fi transferuri de amintiri de la donatorul decedat la primitorul viu.

Concret, aproape 90 la sută dintre toţi beneficiarii de transplanturi au experimentat schimbări de personalitate după operaţie, fără diferenţe semnificative între cele două grupuri. Cu toate acestea, a existat o distincţie semnificativă din punct de vedere statistic în ceea ce priveşte atributele fizice între primitorii de inimă şi cei de alte organe.

Deşi au existat variaţii în ceea ce priveşte tipurile de schimbări de personalitate, dimensiunile eşantioanelor au fost prea mici pentru a stabili o semnificaţie statistică. În general, studiul sugerează că schimbările de personalitate pot apărea în urma oricărui transplant de organe, nu doar după transplanturile de inimă. În afară de atributele fizice, schimbările de personalitate raportate au fost similare între cele două grupuri.

Se pune atunci întrebarea: cei cărora le va fi transplantat un organ de animal, fie el porc sau orice altceva, ce schimbări de personalitate vor manifesta şi cum le va afecta acest lucru viaţa.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură