Cum poţi să-ţi schimbi meseria spectaculos: Florin a trecut de la IT la brutărie

După o carieră în IT, Florin Voicu a decis că este timpul să facă o schimbare în viaţa sa, iar împrejurările au fost de aşa natură încât s-a reprofilat profesional, ajungând să practice meseria de brutar. O coincidenţă fericită a fost şi faptul că în luna septembrie a acestui an, când şi-a început ucenicia, a aflat de proiectul “Cursurile de calificare – primul pas spre succes!”, lansat de Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România în parteneriat cu Federaţia Bucătarilor din România. Astfel, Florin Voicu a fost unul din cei 159 de beneficiari ai acestui program, iar acum este atestat ca brutar.

Cu prilejul conferinţei de presă, ce a avut loc joi, la sediul StartUp din Capitală, organizată în cadrul proiectului “Cursurile de calificare – primul pas spre succes!”, eveniment ce a marcat încheierea perioadei de implementare a proiectului, un reporter Epoch Times a stat de vorbă cu Florin Voicu, care ne-a povestit, într-un scurt interviu, cum a ajuns să facă trecerea de la IT la brutărie, cum a aflat despre acest program şi, nu în ultimul rând, despre beneficiile pe care le are practicând meseria de brutar.

R: Povestiţi-ne, vă rog, despre cum aţi ajuns să schimbaţi domeniul IT cu cel al alimentaţiei?

Florin Voicu: Am lucrat în IT, am lucrat în mai multe firme, în multinaţionale şi în firme româneşti, în StartUp-uri de firme mai mici sau mai mari. Am lucrat cu fonduri europene PHARE, din partea cealaltă, ca furnizor şi ca implementator de proiecte PHARE de infrastructură IT, proiecte foarte importante în diferite ministere, în general în zona guvernamentală, dar şi în proiecte micuţe, tot în pe partea de IT, infrastructură hardware şi software. La un moment în carieră evident că apare o zonă de stagnare, poate şi cuplat cumva cu trecerea aceasta de la fondurile PHARE, care erau organizate pe un anumit tipic, la fondurile POSDRU. Deci lucrurile astea se leagă într-un fel în cazul meu, adică acolo a fost clar o schimbare de strategie din partea autorităţilor locale, o schimbare de oameni, o schimbare de structură, de strategii şi modalităţi de implementare a acestora în piaţă, în activitatea de zi cu zi din România, lucru ce a afectat anumite companii care se axaseră, poate mai mult decât trebuie pe acest domeniu şi rezolvau şi aveau resurse pe zona aceasta. Aş vrea să subliniez că am fost la cursuri care şi pentru mine şi pentru alţi cursanţi au fost benefice. Am întâlnit cazuri de oameni care practicau de şase ani de zile brutărie şi care aveau şi au o dexteritate extraordinară, dar cărora le lipsea această certificare şi pentru ei a fost benefic cursul din acest punct de vedere şi prin sedimentarea unor cunoştinţe teoretice pe care ei nu le posedau, pentru că, din păcate, învăţământul profesional în România cred că a cam dispărut. Este o problemă aici pe care au semnalat-o alţii, nu este cazul să o spun eu şi nu sunt eu în măsură să fac lucrurile acestea, dar cred că lipseşte şi cred că ar trebui pedalat un pic pe zona asta, pentru ca tinerii în ziua de azi practic au alte valori şi cred că ar trebui îndrumaţi pentru a-şi găsi într-adevăr vocaţia. Problema în învăţământul românesc, pe lângă desele schimbări de strategie, cred că lipseşte ancorarea în viaţa reală, în viaţa de zi cu zi.

Cum v-a venit ideea de a vă schimba profesia şi ce v-a determinat să faceţi acest lucru?

Ce-am făcut eu, schimbând registrul IT cu o zonă care n-are absolut nicio legătură nici cu pasiunea mea în momentul de faţă, nu pot să zic că sunt un pasionat de-al bucătăriei sau al lucrurilor făcute în zona aceasta de brutărie, patiserie, a fost urmarea pasiunii a doi oameni care au avut o experienţă în afara ţării, ei fiind cei doi patroni care au pornit această mică afacere şi care au spus “haideţi să încercăm să facem şi în România acest lucru, să oferim nişte produse de calitate şi să facem ceva cu plăcere”. Am fost clientul lor şi am apreciat produsele. La un moment dat a apărut această schimbare în cariera mea. Am fost alături de ei. Ei sunt un pic şi în domeniul acesta de IT, de fapt unul dintre ei, respective Irina. Soţul ei, Ştefan, lucrează şi are un doctorat în chimie şi fizică, deci sunt nişte oameni deosebiţi. Sunt nişte oameni care au în jur de 40 de ani, deci sunt la jumătatea carierei şi au trecut prin viaţă şi ştiu nişte lucruri. Ei au pornit să facă ceva care le face plăcere şi a ieşit ceva frumos. Au deschis această mica brutărie de un an de zile, mai exact din septembrie 2011 şi în luna septembrie a acestui an, fiind şi eu în această conjunctură, ei mi-a propus să mă alătur lor. Asta a fost frumos, modul în care mi-au prezentat afacerea, m-au întrebat “vrei să iasă ceva din mâinile tale şi să fi mulţumit de ceea ce iese din mâinile tale? Ai vrea să încerci?”. Bineînţeles că prima oară, răspunsul meu a fost “Da, dar este mai greu, nu ştiu, nu am experienţă”. Ei au fost amabili, m-au învăţat un pic, am văzut cum fac ei, am învăţat în primul rând cum se modelează pâinea, apoi pe parcurs, am ajutat şi la diverse alte lucruri pe partea de patiserie. Am văzut reţetele, cum le fac, cum aleg, încă îi studiez şi este un domeniu din care înveţi şi îţi trebuie cel puţin ani buni de practică. Evident că nişte cursuri ajută foarte mult şi cursul de faţă, pe mine personal, m-a ajutat prin cunoştinţele pe partea teoretică ce au fost prezentate de un brutar de meserie şi cu experienţă, lucru care evident că ne-a ajutat. Pe noi, strict ca business, chiar dacă suntem în altă zonă de activitate şi nu folosim procedeele clasice de a face pâine, cursul prezenta metodele industrializare şi metodele clasice de a face pâine, cu toate acestea, m-au ajutat să-mi dau seama cum se pune problema, ce înseamnă şi cum se pot face. Mai mult decât atât, am putut să am schimb de informaţii cu ceilalţi care au participat la cursuri, care şi ei experimentau şi alte metode de realizare a pâinii. Acesta este un lucru care, iarăşi, nouă în general în România ne lipseşte şi este destul de greu de adus împreună oameni din acelaşi domeniu, pentru că până la urmă ei concurează pe o piaţă care, din păcate, nu este foarte dezvoltată, să-i faci să-şi împărtăşească din secretele meseriei lor, până la urmă. Aici a fost meritul deosebit al instructorului pe care l-am avut, care a ştiut să răspundă şi la întrebări din afara materiei de curs, pentru că erau şi astfel de întrebări, care a ştiut să ne pună faţă în faţă şi să dezvoltăm lucruri de genul acesta şi să avem o discuţie şi până la urmă meritul aparţine şi organizatorilor care ne-au adus împreună, datele de contact. Noi am rămas şi sper să ţinem în continuare legătură şi să facem un schimb şi să dezvoltăm lucrurile acestea în continuare, pentru ca un curs este un curs şi ideea este să nu se oprească aici, ideea este că noi să-l continuăm prin punerea în practică a ceea ce am învăţat acolo. Cred că astfel de cursuri ar trebui făcute mai mult, iar organizatorii să coordoneze în continuare astfel de proiecte care să promoveze astfel de idei, de oameni, de experiment şi experienţe.

Care a fost durata cursului şi cum aţi aflat despre acest proiect?

Irina şi Ştefan, care sunt patronii acestui mic atelier, au primit prin e-mail informaţii despre organizarea acestui curs. Eu am început activitatea în septembrie, iar ei mi-au propus acest lucru şi au zis “uite, este o ocazie pentru tine să înveţi nişte lucruri, mai multe decât înveţi la noi, aşa că du-te acolo. Chiar te încurajăm”. Aşa că m-am dus acolo, am prezentat actele. A fost foarte interesant pentru ca pentru mine, într-adevăr a fost o conjunctură fericită, în sensul în care, dacă acest curs începea mai devreme, atunci eu nu eram angajat şi atunci nu intram în categoria celor angajaţi. Deci, până la urmă nimic nu este întâmplător. Cursul a început în septembrie şi eu chiar în septembrie am început activitatea, înainte fiind într-o perioadă de concediu de îngrijire a copilului şi într-o perioadă de intermediar ca să zic aşa, în căutarea unui nou început.

Deci aţi renunţat complet la IT?

Da, deocamdată am renunţat la IT. Mai colaborez cu câţiva prieteni şi cunoscuţi pe care îi am în domeniu şi pe care îi mai pot consilia, ajuta cu diferite relaţii pe care le am în acest domeniu şi probabil că o să rămână. Deocamdată lucrez cu jumătate de normă la această brutărie, iar cealaltă jumătate este prinsă cu activităţile personale, de familie şi cu alte activităţi puţin tangenţiale cu domeniul acesta al alimentaţiei. Clar este o schimbare totală, din punctul meu de vedere, de domeniu, de aceea zic că a fost benefic şi a venit la fix ca o mănuşă. Am avut o discuţie foarte interesantă cu un bun prieten de-al meu care este preşedintele Asociaţiei de Coaching din România, domnul Costel Coravu. În momentul când am făcut această trecere, i-am spus şi lui, iar el a replicat foarte simplu, fără prea multe cuvinte “Îţi place ceea ce faci?”. Asta a fost o întrebare care o transmit mai departe tuturor celor cu care mă întâlnesc. Eu zic că acest lucru este cel mai important în viaţă şi, din păcate, asta ne lipseşte cel mai mult, pentru că avem o proiecţie despre cum am vrea să fie viitorul nostru şi ne gândim că va fi frumos, minunat şi că ne-am dori să facem şi aia şi aia, iar alta este ceea ce facem noi în fiecare zi, zi de zi. În activitatea noastră şi ceea ce ne ocupă nouă timpul, constatăm că avem o mare diferenţă între lucrurile astea şi atunci de aici apar insatisfacţii, de aici apar nereuşite pe orice planuri, şi personal şi profesional. Dacă reuşim să canalizăm lucrurile acestea, ajungem să facem cu plăcere ceea ce vrem Exemplu ar fi cei doi care au pornit acest business şi umilul meu exemplu care m-am alăturat lor, este o mică afacere care vrea să trăiască pe picioarele ei, să ofere nişte produse către cei din jur şi să ne descurcăm în acest ritm al nostru şi să iasă ceva din mâinile noastre. Din păcate, noi am uitat să facem lucruri frumoase, mici, care să ne dea satisfacţie.

Este greu să porneşti un lucru, dar şi mai greu este să-l continui, aşa cum şi cursurile acestea sunt greu să le porneşti, pentru că apar dificultăţi, dar cel mai greu este să te menţii şi să continui linia pe care ţi-ai propus s-o urmezi, fiindcă necesită un efort constant, iar mulţi clachează şi renunţă. Uneori se întâmplă să nu ne facem calculele cum trebuie, şi în business şi în viaţa personală şi peste tot. Ne trebuie mai multă chibzuinţă.

Prin urmare, puteţi spune că, în prezent, satisfacţia profesională ca brutar este mai mare, decât atunci când aţi lucrat în domeniul IT?

Da, acum pot spune asta. Am o satisfacţie mai mare şi profesional, şi personal, mă rog, sunt combinate lucrurile şi cu altele, pentru ca între timp încerc şi am văzut că există o strategie din acest punct de vedere şi din partea celor care au demarat acest proiect de calificare, că au o strategie pe care bine ar fi s-o punem şi în practică. Într-adevăr asta este mai greu la noi, la români, acea strategie de coeziune şi această idee de comunităţi. Deci noi avem o dificultate în a sta împreună, în a fi oameni care să meargă împreună şi vă dau exemplul clar, din domeniu, ca să nu vin cu alte exemple care sunt pe toate planurile, plecând de la spiritualitate, până la orice doriţi dumneavoastră, problema brutarilor din Franţa şi a meseriei de brutar în Franţa comparative cu felul în care se practică ea în România. Acolo, să devii brutar şi să te certifici pe acest domeniu, oamenii încep de la 15-16 ani, tinerii. Şi intri ca un ajutor de brutar evident, pentru că nu ai nicio experienţă, cari saci, faci munca de cântărit, de împăturit, furi meseria care trebuie furată şi ajungi, în timp, să-ţi dezvolţi abilităţi, câştigând îndemânare şi dacă doreşti să studiezi mai mult eşti liber s-o faci. Cine vrea şi cine are potenţial, poate să ajungă brutar renumit, iar în Franţa, pe această zonă de brutărie, spre exemplu, sunt organizaţi pe astfel de categorii. Deci un brutar mai mare, mai renumit, ia şi angajează oameni tineri. Sunt ca un fel de ucenici, lucru care a existat şi la noi în România, în perioada interbelică şi au existat variante plecând de la acele cooperative, pe care comuniştii le-au preluat ca denumire, dar a venit cumva de sus în jos. Erau cooperativele care creşteau de jos. Industrializarea agriculturii în România a fost făcută prin batoze, prin toate echipamentele acestea, prin unirea agricultorilor care au zis “domnule, n-am bani să cumpăr un tractor sau alt utilaj. Hai să ne unim 10 oameni şi să cumpărăm o batoză, o semănătoare”. Acest lucru a fost şters complet ca mentalitate prin fenomenul care ni s-a întâmplat după ’45 încoace, cel al colectivizării forţate, pentru ca ei s-au grefat pe o idee preluată de la Iuliu Maniu şi de la alţii, foarte interesantă, cu cadrul legislativ, gândită, făcută cum trebuie şi noi am uitat lucrurile acestea. După Revoluţie, evident fiecare a alergat să-şi ia cât mai mult, să facă aşa o zonă de confort şi o zonă de tampon cât mai extinsă şi fiecare trage pentru el. Asta ne lipseşte cel mai mult şi asta apropo de coeziunea aceea şi programul acela foarte interesant, foarte bună prioritate ( “Cursurile de calificare-primul pas spre succes” – n.r.). Ideea este să găsim metode s-o punem în practică. Aici este cel mai dificil, cum facem să-i ajutăm mai mult pe cei de lângă noi. Este greu să porneşti un lucru, dar şi mai greu este să-l continui, aşa cum şi cursurile acestea sunt greu să le porneşti, pentru că apar dificultăţi, dar cel mai greu este să te menţii şi să continui linia pe care ţi-ai propus s-o urmezi, fiindcă necesită un efort constant, iar mulţi clachează şi renunţă. Uneori se întâmplă să nu ne facem calculele cum trebuie, şi în business şi în viaţa personală şi peste tot. Ne trebuie mai multă chibzuinţă.

Care este numele brutăriei la care lucraţi?

Brutăria se cheamă “Tartelier”. Facem o pâine interesantă şi alte produse la fel de interesante. Încercăm să facem lucrurile cât mai curat, cu reţete simple, dar studiate, care potenţează gustul şi facem şi o educaţie a gustului care, din păcate, ne lipseşte. Şi, repet, educaţia gustului fără aditivi şi fără potenţiatori de gust, cât mai puţin chimizat, cât mai puţin industrializat, chiar dacă este un concept care într-adevăr are nişte costuri suplimentare. Ne găsiţi pe internet, avem şi site. Muncim de dimineaţa până seara şi nu prea avem timp să ne promovăm. Mergem cu promovarea mai mult aşa, pe la diverse evenimente, direct de la clienţii noştri şi am crescut încet-încet de la câteva pâini făcute din pasiune, câteva tarte, câteva quiche-uri (plăcintă franţuzească – n.r.) pe care ei le fac pe model franţuzesc sau pe reţete germane. Mai avem mică problemă legată de brutărie, în sensul că noi românii nu prea ştim să mâncăm pâine. Adică mâncăm mult şi de calitate inferioară sau chiar îndoielnică. Din păcate, este o presiune foarte mare şi totul pleacă de la grâu şi ajunge până la produsul final. Au început să apară în ţară şi producători mai mici care au culturi şi încearcă să facă reconversie bio. Sunt câteva cazuri, noi folosim nişte mere de la cineva care are o livadă în reconversie. Este un drum lung, greu, încercăm să mergem mai departe şi sper să reuşim.

Proiectul “Cursurile de calificare – primul pas spre succes!” a fost lansat de Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România în parteneriat cu Federaţia Bucătarilor din România şi cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2008 – 2013.

Principalul obiectiv al programului a fost creşterea nivelului de calificare a resursei umane ocupate în sectorul alimentaţiei publice, din Regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov, prin îmbunătăţirea accesului şi participării angajaţilor la programe de calificare pentru ocupaţii de brutar, cofetar-patiser şi ospătar.

Grupul ţintă al programului a fost format din 250 de angajaţi ai unităţilor de alimentaţie publică din Bucureşti-Ilfov, dintre care 50% femei, provenind atât din mediul urban, cât şi din cel rural. Au fost organizate 6 stagii de formare la care au participat 150 de persoane angajate, dintre care 2 stagii au fost pentru calificarea de brutar, 2 pentru calificarea de cofetar patiser şi alte 2 pentru cea de ospătar.

Locurile pentru meseria de cofetar-patiser au fost suplimentate, din cauza cererii mari, la sfârşitul programului fiind calificaţi 80 de cofetari-patiseri, 27 de brutari şi 52 de ospătari, în total un număr de 159 de persoane.