Daniel Dăianu: ”Republica Moldova este un stat eşuat” (video)

”Situaţia este foarte gravă. Republica Moldova este un stat eşuat, cu o economie eşuată, cu instituţii foarte slabe, la suprafaţă”, a declarat Daniel Dăianu, membru al Consiliului de Administraţie a Băncii Naţionale, în cadrul dezbaterii ”Republica Moldova – Ultima noapte de iluzii, întâia zi de realism”, organizate ieri de Fundaţia Universitară a Mării Negre.
Daniel Daianu
Daniel Daianu (Florin Chirila/Epoch Times)
Se încarcă player-ul...

Economistul a amintit şi problema demografică, faptul că ”este ca după război în Republica Moldova, mai sunt doar femei şi copii, iar bărbaţii au plecat”.

În timp ce România, este totuşi stat membru al UE şi a NATO, şi are instituţii slabe, dar o democraţie care funcţionează, Dăianu consideră că în cazul Republicii Moldova se poate vorbi doar despre ”un traseu de europenizare, de o apropiere de valorile democratice, dar perspectivele de aderare la UE şi la NATO nu există, la fel ca în cazul Ucrainei”. ”Diferenţa faţă de România este foarte mare. România a fost trasă şi virusată în sens pozitiv. Trebuie spuse lucrurile cu francheţe, nu acoperite în limbaj diplomatic”, a mai adăugat Dăianu.

Fostul ministru s-a arătat convins că Republica Moldova nu poate evita incapacitatea de plată dacă nu ajunge la o înţelegere cu finanţatorii externi. Aceştia trebuie să acţioneze ca un ”bici prietenos” pentru a se asigura că se fac reformele stringente pentru însănătoşirea statului.

”Am fost în Moldova cu o delegaţie a BNR şi nu erau bani să se plătească salariile. Nu este vorba doar despre furtul secoloului. Economia Republicii Moldova nu este solventă. Este nevoie de sprijin financiar pe termen lung şi de parteneri externi, inclusiv UE. În plus, dacă nu ai pace şi linişte cât decât, nişte aranjamente de securitate, nu vin investiţiile”, a explicat Daniel Dăianu.

Economia Republicii Moldova nu este solventă. Este nevoie de sprijin financiar pe termen lung şi de parteneri externi.

Pe de altă parte, el s-a referit la ce ar putea face România dincolo de ajutoare financiare pe termen scurt pentru Chişinău. În opinia sa, ţara noastră trebuie să contribuie la articularea unei noi politici de vecinătate la nivel european pentru că politica actuală a UE a eşuat şi în ceea ce priveşte Ucraina şi R.Moldova. ”Nu avem aranjamente de securitate în Europa pentru că asta ar însemna să se realizeze şi în R.Moldova şi Ucraina. România este la margine, graniţă a Uniunii şi ar trebui să aibă o voce în această chestiune. Lucrurile mici depind din păcate de cum se construiesc lucrurile mari. Ar trebui să-i facem pe alţii sensibili la miza care pentru noi este istorică”, a concluzionat economistul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe