De ce a condamnat Bundestag-ul german acum genocidul armean

Într-un context complicat, în care UE este la mâna Turciei prin acordul privind criza refugiaţilor, Bundestagul german a vrut să arate că nu se lasă îngenuncheat de Erdogan. Rezoluţia vine ca un act de rezistenţă, menit să demonstreze curaj, dar riscă să arunce totul în aer.
Ministrul german al finanţelor Wolfgang Schaeuble (centru) ţine un discurs înaintea unui vot asupra bailout-ului elen în Camera Inferioară a Parlamentului, în Berlin, 19 august 2015. (Captură Foto)
Matei Dobrovie
07.06.2016

Coaliţia CDU-SPD aflată la putere în Germania putea să adopte o rezoluţie de condamnare a genocidului armean provocat de Imperiul Otoman, la cea de-a 100-a comemorare a acestuia care a avut loc anul trecut, dar n-a făcut-o pentru a nu supăra Turcia. Declaraţiile preşedintelui german Joachim Gauck de la vremea respectivă, care a folosit termenul genocid, au fost suficiente pentru a irita Ankara.

În actualul context, în care acordul UE-Turcia riscă să se prăbuşească şi să arunce în haos întreaga Europa prin revenirea unor fluxuri mari de refugiaţi, pare o nebunie să-l provoci pe Erdogan. Oricum acesta a refuzat să modifice legea anti-teroristă aplicată foarte discreţionar, care a fost una dintre cerinţele principale pentru a ridica vizele cetăţenilor turci care vor să călătorească în UE; aşa că rezoluţia nu face decât să toarne gaz pe foc. Se pune întrebarea logică – de ce au ales parlamentarii germani să-l înfrunte pe Erdogan acum?

Una dintre explicaţiile date de iniţiatorii rezoluţiei, nu întâmplător liderul turco-german al Verzilor, Cem Özdemir, care declarase înainte că ”Bundestagul nu se lasă şantajat de un despot ca Erdogan”, a fost că aceasta vizează susţinerea unei ”împăcări” între Turcia şi Armenia, în care Germania ar urma să joace un rol de intermediar. Germania a recunoscut complicitatea Reich-ului la masacrul armenilor, ”deoarece armata germană a participat la plănuirea şi parţial la înfăptuirea deportărilor”, după cum spunea preşedintele Gauck cu un an în urmă. Prin urmare, intenţia nu ar fi de a acuza Turcia, ci în primul rând de a-şi recunoaşte propria vină.

Totuşi se ştie cum reacţionează Erdogan şi Turcia în general la astfel de rezoluţii care au fost deja votate în Parlamente din Franţa, Rusia, Suedia, Olanda, Belgia, Austria sau Luxemburg. Şi de data aceasta reacţia a fost imediată, Ankara rechemându-şi imediat ambasadorul de la Berlin.

Dacă ne gândim la câte deplasări a făcut Angela Merkel în ultima vreme în Turcia pentru a scăpa de presiunile uriaşe făcute asupra ei în criza refugiaţilor şi cât a investit în acordul cu Ankara ca principal gardian al graniţelor UE, decizia fracţiunii CDU de a susţine un asemenea text pare de neînţeles. În realitate nu este chiar aşa. Acordul cu Turcia este tot mai nepopular în Germania, iar criticile la adresa cancelarului german venite din diferite zone ale spectrului politic au vizat şi dependenţa prea mare a acesteia de ajutorul Turciei.

Cazul umoristului Jan Böhmermann, care a scris o poezie defăimătoare la adresa premierului Erdogan pentru a arăta care sunt limitele libertăţii de exprimare chiar şi în Germania, este revelator pentru cât de dependentă a devenit UE de Turcia. În abordarea acestuia, cancelarul german a încercat să nu supere Turcia şi nici electoratul german, care consideră libertatea de exprimare ca pe o valoare sacră a democraţiei. Evident că Merkel nu a reuşit să împace şi capra şi varza şi să iasă neşifonată din această afacere.

Sondajele au arătat că majoritatea nemţilor nu sunt de acord cu autorizarea procedurii de lezmajestate împotriva umoristului. Cancelarul a bătut în retragere şi a recunoscut că a greşit când s-a antepronunţat în privinţa vinei lui Böhmermann. Merkel a încercat să iasă cu bine din acest scandal promiţând că articolul din Codul Penal privind lezmajestatea va fi eliminat pentru că este depăşit.

Acum în cazul rezoluţiei privind genocidul armean, se procedează la fel, după principiul şi capra şi varza. Rezoluţia este menită să mulţumească electoratul critic faţă de modul în care s-a închis ochii la încălcările drepturilor omului şi la deriva autoritară din Turcia şi de gestionarea cazului Böhmermann, iar faptul că Merkel, vicecancelarul Sigmar Gabriel şi ministrul de Externe Steinmeier au lipsit de la vot a fost o încercare de a atenua furia previzibilă a lui Erdogan.

Potrivit unui sondaj prezentat de televiziunea germană ARD, 74% dintre nemţi susţin termenul de genocid pentru masacrarea armenilor de către Imperiul Otoman. În plus, preşedintele turc este foarte nepopular în Germania. 91% dintre respondenţii ARD-Deutschlandtrend n-au încredere în Turcia condusă de Recep Tayyip Erdogan, ca partener de încredere. Mai mult, 89% consideră că ţara trebuie să îndeplinească toate cerinţele UE înainte de a i se aproba liberalizarea vizelor, iar doar 7% dintre respondenţi cred că trebuie făcute concesii Turciei pentru a nu periclita acordul cu UE privind refugiaţii. Acţiunea Bundestagului vine pe acest curent de opinie.

Dacă Germania recunoaşte acum că a greşit închizând ochii la un genocid şi la crime de război comise de un partener important, Imperiul Otoman, pentru a nu-şi strica relaţia cu acesta, în prezent, Berlinul face cam aceeaşi greşeală atunci când ignoră faptul că Turcia alunecă tot mai mult către un regim autoritar care încalcă drepturile omului.

Întoarcerea la principii

Parlamentul german a vrut să arate că se întoarce la principii. El a spus pe nume unor orori care s-au întâmplat cu adevărat. Aproximativ 1,5 milioane de armeni şi membri ai minorităţilor creştine din Imperiul Otoman au fost alungaţi şi ucişi. Acest genocid nu poate fi negat şi trebuie condamnat.

Întrebarea care se pune este dacă era cel mai potrivit moment acum şi totodată de ce parlamentarii germani nu au la fel de mult curaj în condamnarea derivei autoritare a Turciei din prezent, a faptului că ziare de opoziţie sunt confiscate, că foarte mulţi jurnalişti critici sunt în închisoare, iar ţara se îndreaptă spre dictatură, prin consolidarea puterii lui Erdogan. Este mai uşor pentru Parlamentul german să dea un semnal simbolic Turciei prin condamnarea genocidului împotriva armenilor şi să se refere la trecut, decât să se refere la problemele prezentului, chiar dacă acestea, desigur, nu se pot compara cu ororile de atunci.

Totuşi istoria se repetă. Dacă Germania recunoaşte acum că a greşit închizând ochii la un genocid şi la crime de război comise de un partener important, Imperiul Otoman, pentru a nu-şi strica relaţia cu acesta, în prezent, Berlinul face cam aceeaşi greşeală atunci când ignoră faptul că Turcia alunecă tot mai mult către un regim autoritar care încalcă drepturile omului.

Cât despre justificarea rezoluţiei prin împăcarea dintre armeni şi turci, este clar că nu poţi să-l forţezi pe Erdogan cu astfel de iniţiative să recunoască genocidul. Ele nu au ca rezultat decât să-i legitimeze retorica agresivă împotriva amestecurilor din exterior în treburile interne ale Turciei. Efectul este mai degrabă contraproductiv mai ales că preşedintele turc se întâlnise deja cu urmaşi ai victimelor genocidului împotriva armenilor, o recunoaştere tacită a acestuia.

Parlamentarii germani s-au bazat pe faptul că Erdogan nu va merge în riposta sa până la renunţarea la acordul cu UE, dând drumul fluxurilor de refugiaţi. Într-adevăr, acesta a criticat dur rezoluţia, dar a afirmat că aceasta strică doar relaţia cu Germania şi nu are legătură cu raportul ţării sale cu UE. Erdogan ştie că Turcia ar pierde o carte esenţială în extragerea unor concesii importante precum ridicarea vizelor dacă ar fi mers prea departe.

Cert este că în actualele condiţii în care preşedintele turc refuză să modifice legea antiteroristă, criteriile pentru vize nu sunt îndeplinite, iar ţara se îndreaptă către dictatură după schimbarea premierului Davutoglu cu un fidel al lui Erdogan, acordul UE-Turcia era deja pe muchie de cuţit. Poate Bundestagul german a vrut să-i arate liderului turc că Germania, principala promotoare a acestuia, nu este dispusă să-l susţină cu orice preţ. Mesajul implicit pe care au dorit să-l transmită parlamentarii germani este că nu se lasă şantajaţi, iar ţara lor nu este total la mâna Turciei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor