Descinderi la un om de afaceri vizat într-un dosar de evaziune de 12 milioane de euro

Poliţişti
Poliţişti (Epoch Times România)

Poliţiştii de la Crimă Organizată, de la inspectoratele de poliţie din Mehedinţi şi Gorj, alături de procurorii DIICOT desfăşoară joi percheziţii la mai multe firme din Drobeta Turnu Severin şi Satu Mare, o parte dintre acestea aparţinând omului de afaceri Constantin Bădescu. Afaceristul, ale cărui societăţi comerciale au contracte cu Primăria şi Consiliul Judeţean, este vizat într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu estimat la aproximativ 12 milioane de euro.

Oamenii legi desfăşoară 25 de percheziţii, având de executat 15 mandate de aducere pentru persoane suspectate de constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune, fals în înscrisuri oficiale, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Conform unor surse judiciare, în intervalul 2009-2012, firmele deţinute de Constantin Bădescu şi altele din Satu Mare ar fi emis facturi fictive şi ar fi încasat ilegal TVA în valoare de 12 milioane de euro.

Constantin Bădescu este printre cei mai influenţi oameni de afaceri din Mehedinţi, fiind proprietarul unor firme de transport local şi regional. Afaceristul desfăşoară activităţi în domenii precum distribuţia de produse alimentare şi băuturi, restaurante şi construcţii.

În presă s-a scris că în 2011 una dintre firmele lui Bădescu, Trans Baco, ar fi avut contracte generoase cu statul. Compania a câştigat în acel an cel puţin şapte licitaţii publice cu diverse primării din Mehedinţi şi Dolj, cu Registrul Auto Român (RAR) şi cu Regia Autonomă pentu Activităţi Nucleare.

Firmele deţinute de omul de afaceri au câştigat mai multe licitaţiile privind reabilitarea drumurilor din Mehedinţi, având contracte inclusiv cu Primăria Drobeta Turnu Severin. Unul dintre aceste contracte, care vizează reabilitarea străzilor din oraş, are finanţare europeană de circa 20 de milioane de euro.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne