Din 800 de miliardari, doar 14 supergeneroşi

Fondatorul companiei Microsoft, Bill Gates.
Fondatorul companiei Microsoft, Bill Gates. (Peter Macdiarmid / Getty Images)

Fondatorul companiei Microsoft, Bill Gates, conduce lista întocmită de revista Forbes a filantropilor care au donat peste un miliard de dolari de-a lungul vieţii lor, potrivit acestei publicaţii, care a găsit doar 14 persoane foarte generoase în întreaga lume. Dintre cei 793 de magnaţi care au o avere de peste un miliard de dolari, doar 11 fac parte din categoria "supergeneroşi", potrivit revistei, care îl consideră "probabil subgrupul bogaţilor cel mai exclusivit din lume", notează ziarul ABC.

Alături de cei 11, Forbes i-a mai inclus pe fondatorul concernului informatic SAP, Dietmar Hopp, pe omul de finanţe James Stowers şi pe fostul bancher Herbert Sandler, având în vedere că deşi au donat peste un miliard de dolari de-a lungul vieţii lor aceste donaţii au făcut ca averile lor să scadă sub această cifră. Publicaţia explică, de asemenea, că printre cei 14 nu se află şi mexicanul Carlos Slim, având în vedere că fundaţia celui de-al 3-lea om cel mai bogat al planetei nu a vrut să furnizeze detalii privind activităţile sale.

Bill Gates se plasează în fruntea "supergeneroşilor" graţie celor 28 de miliarde de dolari pe care i-a donat în cei 53 de ani de viaţă, majoritatea prin intermediul fundaţiei care poarte numele lui şi al soţiei sale Melinda. Revista Forbes consideră că generozitatea lui Gates a influenţat şi alţi membri ai selectului club al miliardarilor, care nu au vrut să rămână mai prejos.

Locul doi pe listă îl ocupă omul de afaceri George Soros, cu 7,2 miliarde de dolari investiţi în cauze extrem de diferite, de la programul seringilor de unică folosinţă din California până la cercetările ştiinţifice în Rusia. Miliardarul de origine maghiară este urmat de fondatorul companiei Intel, Gordon Moore, care a donat circa 6,8 miliarde de dolari şi finanţistul Warren Buffett, a cărui prietenie cu Bill Gates a fost decisivă pentru a-l determina să se despartă 6,7 miliarde de dolari.

Promotorul imobiliar Eli Broad, un cunoscut mecena al artelor din Los Angeles, ocupă locul 5 cu donaţii de 2 miliarde de dolari. Este urmat de aşa-numitul "guru" al fondurilor mutuale James Stowers (1,9 miliarde), foştii bancheri Herbert şi Marion Sandler (împreună 1,5 miliarde) şi de primarul New York-ului şi fondatorul "Bloomberg News", Mike Bloomberg (1,5 miliarde de dolari). Se mai află pe listă, omul de afaceri din Hong Kong Li Ka-shing (1,37 miliarde), germanul Dietmar Hopp (1,25 de miliarde), şi fondatorul companiei Dell, Michael Dell (1,2 miliarde).

Revista încheie lista cu fondatorul SAP, Klaus Tschira, industriaşul elveţian Stephen Schmidheiney şi creatorul postului CNN, Ted Turner, care au donat şi ei de-a lungul vieţii peste un miliard de dolari. Revista subliniază însă că 10 din cei 14 magnaţi "supergeneroşi" sunt americani, deşi doar 45% din marile averi ale lumii se găsesc în SUA.

O împrejurare atribuită tradiţiei înrădăcinate de alţi magnaţi ai istoriei, precum Andrew Carnegie sau David Rockefeller, care au încetat să mai fie consideraţi oameni de afaceri lipsiţi de scrupule, asociindu-şi numele unor acţiuni caritabile şi de filantropie, conchide revista.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe