Directorul Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol: Sângele apă nu se face

Transnistria este reprezentată de culoarea roşie.
Transnistria este reprezentată de culoarea roşie. (wikipedia.org)

Cadrele didactice de la Liceul "Lucian Blaga" din Tiraspol au trimis, în numele elevilor, părinţilor şi profesorilor, o scrisoare deschisă către România în legătură cu presiunile administrative ale autorităţilor separatiste din regiunea nistreană la care sunt supuse şcolile în limba română aflate sub administrarea Guvernului Republicii Moldova:" Am trecut prin grele încercări: devastaţi în repetate rânduri, ameninţaţi, maltrataţi, hărţuiţi, înjosiţi. Însă niciodată n-am fost îngenuncheaţi, n-am renunţat la idealul nostru, la demnitatea noastră, la indentitatea noastră, la limbă, neam şi ţară!"

Directorul Liceului "Lucian Blaga" din Tiraspol, Ion Iovcev, cere sprijinul românilor: „Lupta este inegală, de aceea avem nevoie de ajutorul românilor din ţară, avem nevoie să fim auziţi de însăşi Ţara! Sângele apă nu se face! Fiţi alături de noi!”.

Vă prezentăm mai jos scrisoarea semnată de directorul liceului:

“Ne adresăm noi, copiii tăi, elevii, profesorii şi părinţii unicei instituţii cu predare în limba română din Tiraspol, liceul „Lucian Blaga”. Pe parcursul anilor, pe parcursul unui sfert de veac, am demonstrat dragostea noastră de tot ce-i românesc aici în Transnistria, dragostea noastră pentru limba română, pentru neam şi pentru demnitate naţională! Liceu-cetate, liceu-ambasadă a limbii române, liceu ce poartă numele poetului, filosofului, umanistului, diplomatului, marelui român - Lucian Blaga.

Ne adresăm cu speranţa să fim auziţi, să fiţi alături de noi azi, când e pusă în pericol existenţa liceului şi existenţa noastră ca neam. E pus în pericol viitorul nostru. Am trecut prin grele încercări: devastaţi în repetate rânduri, ameninţaţi, maltrataţi, hărţuiţi, înjosiţi. Însă niciodată n-am fost îngenuncheaţi, n-am renunţat la idealul nostru, la demnitatea noastră, la indentitatea noastră, la limbă, neam şi ţară!

Fiţi alături de noi! Ocrotiţi-ne,ajutaţi-ne! Cum se poate oare întâmpla ca în centrul Europei, în faţa lumii civilizate, în secolul XXI, să fie încălcate drepturile elementare ale copiilor şi părinţilor, dreptul de a învăţa în limbă maternă, dreptul de a-ţi alege şcoala de instruire?! Activitatea financiară practic este blocată de administraţia transnistreană. Nu ni s-au întors salariile angajaţilor, sechestrate pe data de 5 februarie 2014 de „vameşii din Tiraspol” (unica sursă de existenţă a profesorilor), automobilul liceului, ştampila instituţiei, telefoanele mobile, aparatul de fotografiat, precum şi documentaţia financiară. Presiunile continuă: citaţie a directorului, a contabilei liceului la procuratură, la tribunalul orăşenesc pentru nesupunere la legile de aici (de fapt, pentru dârzenia de a învăţa în limba română). Lupta este inegală, de aceea avem nevoie de ajutorul românilor din ţară, avem nevoie să fim auziţi de însăşi Ţara! Sângele apă nu se face! Fiţi alături de noi!

În numele elevilor, profesorilor şi părinţilor Liceului Teoretic „Lucian Blaga” din Tiraspol,
Ion Iovcev, director”.

După ce la începutul lunii decembrie Liceul „Lucian Blaga” din Tiraspol a fost percheziţionat de către angajaţii procuraturii transnistrene, iar directorul instituţiei şi adjunctul său au fost supuşi unui interogatoriu, în prezent conturile liceului cu predare în limba română au fost blocate.

Cerere de alipire a Transnistriei la Rusia

După ce Crimeea a fost anexată la Rusia, preşedintele Sovietului Suprem din Tiraspol, Mihail Burlă, a cerut săptămâna aceasta alipirea Transnistriei la Federaţia Rusă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe