Donaţii de peste 35 milioane euro în primul Top Filantropi lansat de Forbes România

Sumele donate în scopuri caritabile de către companiile, fundaţiile şi persoanele fizice cuprinse în prima ediţie din 'Top Filantropi', lansat de Forbes România, totalizează peste 35 milioane euro, dar aceasta este doar o mică parte a banilor cheltuiţi pentru binele semenilor noştri, a declarat, pentru Agerpres, Mihaela Pântea, senior editor, Forbes România.

Volumul, distribuit împreună cu ediţia română a revistei Forbes şi realizat împreună cu Forumul Donatorilor Români, prezintă patru clasamente: persoane fizice, fundaţii, companii mari, companii medii şi mijlocii.

Top 10 - Persoane fizice a rezultat prin chestionarea a circa 150 de oameni de afaceri români - 'cunoscuţi în comunităţile lor pentru actele de filantropie în care s-au implicat' - din care au răspuns mai puţin de jumătate. Cu excepţia celor 7,6 milioane euro donate de Dinu Patriciu, celelalte sume se situează sub un milion de euro.

Pentru fundaţii, două domenii au fost prioritare - sănătatea şi educaţia, unde statul se implică insuficient. Primele poziţii sunt ocupate de fundaţiile Vodafone România şi Dinu Patriciu, ambele cu bugete de peste 3,3 milioane de euro.

Bugetele de responsabilitate socială alocate anul trecut de primele zece mari companii din România, cu cifră de afaceri de peste 100 milioane de euro, au însumat 12,9 milioane euro. Petrom şi BCR ocupă primele locuri în top cu bugete de 4 milioane de euro şi, respectiv, 2 milioane de euro - proporţionale cu cifra lor de afaceri, a subliniat Mihaela Pântea.

Ea a remarcat că băncile româneşti sunt foarte active pe diverse proiecte sociale, cinci din cele zece locuri ale topului, la categoria 'companii mari', fiind ocupate de aceste instituţii.

La categoria companii medii şi mici, cu cifra de afaceri mai mică de 100 milioane de euro, pe primele poziţii ale topului Forbes se află Casa de avocatură 'Muşat&Asociaţii' (500.000 euro) şi Agricola Bacău (490.000 euro).

Din acest prim top al filantropilor lipsesc însă multe 'nume mari', cum ar fi Carrefour, Metro, Orange, Romtelecom, Dacia Renault sau Coca-Cola. Absenţa unor companii este justificată de modestie, de bugetele prea mici în raport cu imaginea şi aşteptările publicului sau chiar de politica la nivel de corporaţie care împiedică publicarea bugetului alocat donaţiilor şi sponsorizărilor.

'Este nevoie de transparenţă şi pentru că puterea exemplului personal îi va determina şi pe alţi membri ai societăţii să se implice. Multiplicarea gestului caritabil este absolut obligatorie pentru o societate civilizată', a subliniat reprezentanta Forbes România.

O concluzie a echipei Forbes România este că prevederi fiscale adecvate ar putea stimula actele filantropice. În momentul de faţă, Codul fiscal permite deducerea din impozitul pe profit a sumelor alocate donaţiilor şi sponsorizărilor, dar numai în limita a trei la mie din cifra de afaceri şi a 20 la sută din impozitul pe profit datorat.

'Generozitatea şi actele filantropice sunt dincolo de cifre, dar este clar că oamenii ar face mult mai mult dacă ar fi încurajaţi în această direcţie', a conchis Mihaela Pântea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Economie