Dosarul "10 august", redeschis. Avocată: Procurorul DIICOT a susţinut cu seninătate că dosarul a fost anchetat corespunzător

Mitingul Diasporei din Piaţa Victoriei, 10 august, 2018, Bucureşti
Mitingul Diasporei din Piaţa Victoriei, 10 august, 2018, Bucureşti (Mihut Savu / Epoch Times)

Curtea de Apel Bucureşti a decis redeschiderea dosarului "10 august" în urma plângerii depuse în acest sens de un protestatar rănit la "Jandarmeriada". Sora acestuia, avocata Lucia Crăciuneanu, care l-a reprezentat în instanţă, a relatat, pentru g4media.ro, că procurorul DIICOT a pus concluzii de respingere a cererii de redeschidere a dosarului.

"La ultimul termen de judecată, am fost surprinsă de poziţia doamnei procuror DIICOT care a susţinut cu seninătate că dosarul a fost anchetat corespunzător şi clasat corect. Am susţinut că soluţia de clasare pronunţată în privinţa infracţiunilor săvârşite de suspecţii militari e lovită de nulitate absolută, având în vedere competenţa specială de efectuare a urmăririi penale în cazul infracţiunilor săvârşite de militari, instituită prin dispoziţiile art.56 alin.4 Cpp, care prevăd că urmărirea penală în cazul infracţiunilor săvârşite de militari se efectuează, în mod obligatoriu, de procurorul militar", a declarat Lucia Crăciuneanu.

Avocata a criticat în instanţă "premisa eronată de la care a pornit întreaga analiză a procurorului, respectiv că adunarea publică din 10 august 2018 a reclamat intervenţia forţelor de ordine întrucât şi-a pierdut caracterul paşnic, deşi probele de la dosar demonstrează caracterul paşnic al adunării (în ansamblul ei), şi existenţa unui grup restrâns de protestatari violenţi".

"Am reclamat existenţa şi/utilizarea, în mod ilegal, de către jandarmi, a unor articole/dispozitive ce au fost apte de a exploda, respectiv a genera prin explozie particule/schije supraîncălzite/fragmente/flacără (şi a provoca răni severe unor protestatari), în condiţiile în care specificaţiile tehnice în privinţa unei grenade de mână cu efect iritant-lacrimogen, în caz de impact accidental cu persoane, indicau că acestea ar fi putut să provoace doar vătămări corporale uşoare", a adăugat Lucia Crăciuneanu.

Reamintim că, vineri, Curtea de Apel Bucureşti a decis, în mod definitiv, redeschiderea anchetei din dosar, admiţând o plângere depusă de unul dintre manifestanţi în acest sens.

Mai exact, este vorba despre Ioan Crăciuneanu, protestatar care, potrivit Agerpres, a fost gazat şi ameninţat de jandarmi la mitingul din Piaţa Victoriei, iar o grenadă de mână cu efect iritant lacrimogen a căzut lângă el şi l-a rănit la picior.

"O să comit în cele ce urmează aroganţa de a cita din mine - ce scriam acili-şa pe facebook în 16 iulie 2020: [...] semianalfabeţilor din muribunda mafie politică ce şi-au pus sluga Cătălin Predoiu să claseze dosarul 10 august ca şi cum aşa s-ar încheia povestea aş dori să le transmit: Ha. Ha. Am râs", a reacţionat după decizie Ioan Crăciuneanu.

Plângerea protestatarului viza ordonanţa DIICOT prin care dosarul a fost clasat pe 26 iunie 2020. În urma deciziei instanţei, procurorii vor redeschide urmărirea penală împotriva foştilor şefi ai Jandarmeriei, colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, fost prim-adjunct al Jandarmeriei Române; maiorul Laurenţiu Cazan, fost director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti; colonelul Cătălin Şindile, fost şef al Jandarmeriei Române, precum şi împotriva comisarului-şef de poliţie Mihai Dan Chirică, fost secretar de stat pentru relaţia cu prefecţii din MAI.

Ioan Crăciuneanu este unul dintre protestatarii care au avut de suferit în urma intervenţiei în forţă a jandarmilor la mitingul din Piaţa Victoriei.

"Mi-a explodat o grenadă foarte aproape de picior. Mi-au intrat ceva chimicale în partea de jos a piciorului, care este uşor infectată şi schijele celelalte au tăiat pur şi simplu carnea", declara protestatarul, la o săptămână de la incident.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne