Dumitru Alaiba: Dodon nu luptă cu corupţia, dar împarte daruri familiilor nevoiaşe din surse netransparente

Igor Dodon, în vizită la familiile nevoiaşe din R. Moldova
Igor Dodon, în vizită la familiile nevoiaşe din R. Moldova (facebook.com/Dodon Igor)

Preşedintele Igor Dodon a publicat în ultima perioadă de timp pe pagina sa de Facebook mai multe fotografii şi a informat că a vizitat mai multe familii nevoiaşe cărora le-a oferit ajutoare materiale: cărţi, jucării, produse alimentare etc. din partea Fundaţiei de Binefacere a primei doamne “Din Suflet”.

În acest context, deputatul PAS Dumitru Alaiba a ţinut să menţioneze că este bine să vizitezi familii nevoiaşe, dar nu este bine să foloseşti sărăcia oamenilor pentru a-ţi face imagine.

„Nu este bine să le dai daruri de la fundaţii finanţate netransparent (pentru mine asta e echivalent cu bani furaţi) în loc să lupţi cu corupţia pentru a-i scoate din sărăcie. Nu e bine să fugi de întrebările incomode despre averile şi despre vacanţele tale.

De unde bani, domnule Dodon? Banii nu se iau din aer. Banii se muncesc. Sau se fură”, a adăugat Alaiba concluzionând că nu este bine ca, „fiind ales de oameni care şi-au pus speranţa în tine, să minţi şi să furi, să furi şi să minţi. Pentru că asta îi menţine în sărăcie.”

De menţionat că în 2011, Igor Dodon a înfiinţat Fundaţia de binefacere „Soluţia”, care a intrat în umbră după ce acesta a ocupat fotoliul de preşedinte al Republicii Moldova, în prim plan fiind Fundaţia „Din suflet”, condusă de soţia şefului statului, Galina Dodon, care refuză în permanenţă să facă comentarii privind sursele de finanţare.

Presa de la Chişinău a investigat însă cazul şi a constatat că, pe parcursul anilor, Fundaţia „Din Suflet” a fost susţinută de mai multe ambasade, inclusiv Ambasada Chinei, însă problema donaţiilor comuniştilor chinezi este că acestea sunt întotdeauna "otrăvite".