După aderarea Moldovei la UE investiţiile străine vor creşte semnificativ

(photos.com)

După aderarea Moldovei la UE, în ţară vor începe a veni mulţi investitori cu surse financiare enorme. Astfel a opinat vicepreşedintele Senatului României, co-preşedintele Comisiei Comune pentru Integrare Europeană între Parlamentul României şi Parlamentul Republicii Moldova, Florin Constantinescu.

Oaspetele român a participat marţi la a treia reuniune a CCIE, în cadrul căreia a anunţat despre intenţia României de a continua susţinerea Moldovei în procesul de integrare europeană. Potrivit lui, parafarea acordurilor cu UE cu eventuala semnare a acestora vor aduce beneficii pentru Moldova. "Procesul integrării Moldovei în UE este foarte important, salutăm faptul că aţi decis să continuaţi această cale. Şi noi am trecut prin această etapă, şi în România au existat sceptici care preferau altă cale de dezvoltare a ţării", a spus acesta.

Potrivit vicespeakerului , "faptul că România a aderat la UE în 2007 a demonstrat întregii naţiuni ce înseamnă să fii cetăţean al UE". "Pentru apropierea de UE, Moldova trebuie să facă anumite modificări în legislaţie, şi aici, putem să ne împărtăşim experienţa. În asimilarea fondurilor europene, de asemenea, puteţi să vă bazaţi pe noi, important este să spuneţi ce vă interesează şi vă vom oferi informaţia necesară. Veţi fi uimiţi, cum munca de acum va influenţa proiectele investiţionale de mai târziu. Mulţi investitori europeni cu mare plăcere vor veni în Moldova cu surse financiare impresionante", este convins Constantinescu.

Co-preşedintele Comisiei din partea Moldovei, liberal-reformatoarea Ana Guţu, a mulţumit colegilor români pentru susţinerea acordată, subliniind că experienţa şi ajutorul României vor fi de folos Moldovei în astfel de domenii ca: educaţia, securitatea energetică şi repartizarea corectă a surselor financiare europene.

CCIE a fost creată în aprilie 2010, la Bucureşti. Prima şedinţă a Comisiei a avut loc la Chişinău, pe 20 martie 2012, precizează InfoTag. Atunci membrii comisiei au examinat domeniul integrării europene a RM şi au adoptat Rezoluţia de Sprijin Politic al Republicii Moldova pentru aderare la UE.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe