Durerea de cap, afecţiunea cea mai comună şi mai răspândită

(photos.com)
Epoch Times România
27.11.2010

Peste 6 milioane de spanioli suferă de migrene şi cefalee. Potrivit datelor Societăţii Spaniole de Neurologie publicate de revista Cephalgia, între 12 şi 15 la sută din populaţie suferă de tulburări neurologice cronice care îi împiedică să desfăşoare orice activitate. După zeci de ani de studii şi de cercetări, medicina şi ştiinţa nu au descoperit de ce ne doare capul, notează vineri ziarul La Razon.

Este o problemă pe cât de veche pe atât de răspândită. O boală de care au suferit personaje precum Maria Tudor, Nietzsche, Freud, Jefferson sau Grant. Există peste 300 de tipuri de cefalee. Există persoane la care durerea intervine atunci când le este prea cald. Alteori din cauza stresului, lipsa somnului, poziţiei incorecte, consumului de tutun sau al problemelor musculare sau cervicale, sau dacă au mâncat ceva care nu le-a priit, sau nu se ştie din ce motiv.

Cele mai frecvente şi de care suferă peste 80 la sută din populaţie sunt durerile tensionale, ocazionale care se elimină prin administrarea unei aspirine sau de ibuprofen, sau prin aplicarea unei comprese reci pe frunte. Problema sunt migrenele acute de care suferă unele persoane şi care le împiedică să meargă la muncă. O migrenă poate fi atât de gravă încât obligă bolnavul se închide în casă cu jaluzelele trase şi care provoacă o durere atât de mare nu cedează la analgezicele obişnuite.

Este vorba de aşa-numitele cefalee de fragmentaţie, un tip de durere atât de acută încât poate determina chiar suicidul la unele persoane afectate. Apare de trei ori pe zi, la aceeaşi oră, în acelaşi ochi iar durerea este comparabilă cu 'o şurubelniţă înfiptă în globul ocular sau în tâmplă'. Durează între 30 şi 40 de minute şi trece de la sine, dar nu se uită. Dacă migrena este bruscă, extremă şi repetată poate fi simptom de anevrism cerebral sau de cardiopatie severe, de cancer, infecţii, hemoragii sau de alte afecţiuni grave.

În cazurile când durerea este acută şi apere brusc şi intens, indică o anormalitate. Când este vorba de cefalee neobişnuite, de o durere pe care organismul nu a mai simţit-o şi care nu trece cu analgezicele obişnuite, persoanele suferinde trebuie să intre imediat în alertă. O durere asociată unor simptome neurologice, care poate afecta vorbirea sau paraliza o parte a corpului. Sau care ne trezeşte în toiul nopţii. Sau care este însoţită de febră sau de rigiditate a gâtului. Sau care se produce după un accident sau un traumatism cranian. În toate aceste cazuri este fundamental diagnosticul sau intervenţia medicului.

Când este vorba de o durere obişnuită, trebuie totuşi să fim atenţi la stilul de viaţă pe care îl ducem. Ajută foarte mult să dormim un număr suficient de ore, să avem o viaţă ordonată cu orare fixe de masă şi de somn, să evităm posturile prelungite, să facem exerciţii fizice în fiecare zi şi să nu abuzăm de cafea, sau alcool şi desigur de ţigări.

Alimentaţia are de asemenea un rol important. Există alimente care provoacă inevitabil dureri de cap. Unele persoane au lipsa enzimei diaminoxidaza (DAO), principala enzima implicată în metabolismul histaminei ingerate din unele alimente, precum brânză, mezeluri, anumite legume şi fructe, feluri de peşte, fructe de mare, ciocolată, sau vin roşu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor