Estonia susţine că Rusia încalcă normele internaţionale prin interferarea semnalelor GPS

Avion al companiei aeriene finlandeze Finnair (Wikipedia.org)
Redacţia
02.05.2024

Estonia a acuzat Rusia că a încălcat reglementările internaţionale privind spaţiul aerian interferând cu semnalele GPS, iar ministrul de Externe al naţiunii baltice a declarat că va aborda această problemă cu partenerii săi din NATO şi Uniunea Europeană.

Luni, compania aeriană finlandeză Finnair a anunţat o suspendare temporară a zborurilor sale către Tartu, în estul Estoniei, timp de o lună, din cauza unor perturbări continue ale sistemului GPS care au împiedicat aterizarea a două aeronave, potrivit Reuters.

Zborurile vor fi suspendate pentru a permite aeroportului să instaleze o metodă alternativă de aterizare care să nu se bazeze pe GPS, a precizat Finnair. Majoritatea aeroporturilor au instalat astfel de echipamente.

Compania aeriană finlandeză a declarat că nu ştie de unde provin interferenţele, dar că a existat o creştere a incidentelor începând cu 2022.

De asemenea, transportatorul a raportat probleme similare în apropierea exclavei ruseşti Kaliningrad şi la graniţa de est a Finlandei cu Rusia.

"Interferarea cu sistemul GPS în spaţiul aerian estonian de către Federaţia Rusă a afectat aviaţia civilă din regiunea noastră. Procedând astfel, Rusia încalcă reglementările internaţionale", a declarat ministrul estonian al Afacerilor Externe, Margus Tsahkna, pe reţeaua de socializare X.

Totuşi, el nu a furnizat dovezi pentru a-şi susţine acuzaţia.

Interferenţele cu sistemul GPS au loc acum la altitudini mai mici şi într-o zonă mai largă decât în urmă cu şase luni, a declarat pentru site-ul citat şeful Comitetului de siguranţă şi securitate al Asociaţiei piloţilor finlandezi.

"A început să ajungă şi în partea de nord a Golfului Finlandei. Şi acelaşi lucru s-a întâmplat şi în Suedia, unde a ajuns în spaţiul aerian suedez", a declarat Lauri Soini, el însuşi pilot la Finnair.

Bruiajul GPS a fost observat până în Marea Britanie şi Germania, a declarat ministrul lituanian de Externe, Gabrielius Landsbergis.

"Acest lucru face parte din activităţile ostile ale Rusiei, care au mai avut loc şi înainte, dar acum se observă o intensificare a lor", a precizat Landsbergis, adăugând că Lituania a cerut un răspuns comun din partea ţărilor vizate şi a aliaţilor din NATO.

Agenţia pentru Siguranţa Aviaţiei din Uniunea Europeană (EASA) nu monitorizează interferenţele în timp real, dar informaţiile din surse deschise au arătat interferenţe ridicate în zonă în ziua în care cele două avioane au fost deviate, a declarat un purtător de cuvânt.

Redirecţionarea către aeroporturi alternative cu mijloace de aterizare mai bune nu este însă considerată o problemă de siguranţă, ci mai degrabă una operaţională, a precizat purtătorul de cuvânt, într-un comentariu scris.

"Dacă am considera că situaţia este fundamental nesigură, ar trebui să luăm măsuri suplimentare pentru a garanta siguranţa aviaţiei".

Tsahkna a afirmat că Estonia va aborda această problemă cu alte ţări NATO şi UE şi că a discutat cu omologii săi leton, lituanian, finlandez şi suedez.

Luna aceasta, Germania a declarat că este foarte probabil ca Rusia să se afle în spatele unei serii de perturbări care afectează navigaţia în regiunea baltică.

Totodată, Ministerul german al Apărării a indicat Kaliningradul ca sursă, dar a refuzat să dea detalii, invocând motive de securitate militară.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor