Farmacista şefă a spitalului din Marghita a decontat servicii fictive de sute de mii de lei. Dosarul s-a închis prin prescriere

Eva Balogh (Bihon.ro)
Ana Ion
02.05.2024

Acuzată că a decontat servicii fictive în valoare de 377.000 de lei, farmacista şefă a spitalului din Marghita, Eva Balogh, a scăpat de acuzaţii prin prescriere, relatează Bihon.ro.

Pe de altă parte, farmacista este obligată prin sentinţă definitivă să dea înapoi banii decontaţi pentru servicii pe care, de fapt, nu le-a prestat niciodată.

Eva Balogh a fost trimisă în judecată în decembrie 2021, când rechizitoriul Parchetului Bihor consemna în dreptul său acuzaţii ce vizau fraude informatice (425 de acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată (490 de acte materiale) şi opt infracţiuni de fals în declaraţii.

Faptele de care era acuzată s-au petrecut între 2015 şi 2018, când, în calitate de reprezentant al unui SRL cu activităţi „referitoare la sănătatea umană”, ar fi decontat la CAS Bihor servicii de îngrijiri medicale la domiciliu care, în realitate, nu au fost administrate beneficiarilor. Printre acestea, procurorii enumerau „aplicare de ploscă, (…) măsurarea parametrilor fiziologici, temperatură, respiraţie, puls, (…) manevre terapeutice pentru evitarea complicaţiilor pulmonare”. Că aceste servicii de îngrijiri nu au fost prestate au confirmat atât aparţinători ai pacienţilor, cât şi angajaţi ai firmei Evei Balogh.

În timpul procesului de la Judecătoria Marghita, instanţa a schimbat acuzaţia de fraudă informatică în înşelăciune şi a dispus încetarea procesului, pentru că termenul de prescripţie s-a împlinit în aprilie 2023. În schimb, judecătorul a admis acţiunea CAS Bihor şi a obligat-o pe Eva Balogh să plătească 377.417 lei – prejudiciul cauzat Fondului Naţional Unic de Asigurări de Sănătate, la care s-au adăugat penalităţi şi majorări.

Articolul integral poate fi citit aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor