Financial Times: Dezmembrarea zonei euro se apropie şi mai mult

(photos.com)
Epoch Times România
25.03.2013

Ceea ce s-a întâmplat în Cipru săptămâna trecută nu este cauza profundă a nimic, ci o ilustrare perfectă a problemei de acţiune colectivă a zonei euro, susţine Wolfgang Münchau într-un editorial publicat de Financial Times.

Parlamentul cipriot a avut dreptate să respingă impozitarea tuturor depozitelor bancare, însă guvernul cipriot a făcut trei gafe, explică Münchau.

Prima dintre acestea a fost decizia preşedintelui Nicos Anastasiades de a căuta ajutor la Rusia pentru a evita un colaps. Procedând astfel şi în loc de a colabora cu zona euro, preşedintele a acţionat împotriva acesteia. Germanii, în special, au văzut în această decizie o mutare deschis ostilă. De asemenea, demersul s-a dovedit şi unul neinspirat, în condiţiile în care ruşii au respins oferta. A doua gafă a fost decizia de a nu comunica cu miniştrii de finanţe europeni şi cu Eurogrupul timp de trei zile importante din săptămâna trecută. Nu în ultimul rând, a treia gafă a constituit-o propunerea guvernului cipriot de joi de a crea un fond suveran, idee respinsă rapid vineri de cancelarul german, Angela Merkel.

În opinia lui Münchau, ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută este un exemplu perfect al felului în care liderii politici europeni îşi urmăresc într-un mod complet neprofesionist interesele lor înguste naţionale, eşuând să apere binele comun.

Principalul risc nu este însă un accident major, subliniază editorialistul Financial Times. Acesta s-ar putea întâmpla, desigur. Cel mai important risc, explică Münchau, rezultă în cele din urmă din erorile de politică repetate ale eurozonei, al căror efect este lent, dar cumulativ.

Dintre acestea, cea mai dăunătoare a fost politica de ajustare asimetrică prin austeritate. Băncile din Cipru sunt în colaps azi deoarece statul elen şi băncile greceşti au căzut mai devreme, dar şi pentru că zona euro a forţat o implicare a sectorului privat.

În Italia, tot austeritatea a fost aceea care a transformat o recesiune economică într-o depresie. Care, la rândul său, a transformat o mişcare de protest anti-euro şi anti-establishment în cel mai mare partid politic din Parlamentul italian la ultimele alegeri. Există, de altfel, o şansă serioasă ca liderul său, Beppe Grillo, să ajungă să deţină o majoritate absolută dacă Italia ar organiza o altă rundă de alegeri în cursul acestui an.

Dacă austeritatea din partea de sud a Europei ar fi fost măcar compensată de o expansiune fiscală în nord, orientarea fiscală generală a zonei euro ar fi fost neutră macroeconomic. Însă din moment ce Nordul s-a alăturat austerităţii, zona euro a ajuns cu un excedent fiscal primar într-o recesiune. Într-un astfel de mediu, ajustarea economică nu are pur şi simplu loc, iar în lipsa acesteia, nu poate exista nicio soluţie la criză, susţine Münchau.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor