Germania începe retragerea soldaţilor de la baza aeriană Incirlik din Turcia

Germania a început să îşi retragă soldaţii de la o bază aeriană turcă de unde a susţinut operaţiunile internaţionale împotriva grupului jihadist Statul Islamic. Acţiunea are loc după o dispută cu Ankara privind accesul oficialilor germani la bază.
Baza Aeriană de la Incirlik, Turcia.
Baza Aeriană de la Incirlik, Turcia. (Getty Images)

Moţiunea de a retrage soldaţii de la Incirlik a fost aprobată de Parlamentul german în luna iunie, după ce parlamentarilor li s-a refuzat accesul la cei aproximativ 260 de soldaţi germani staţionaţi la baza respectivă. Turcia a respins cererile parlamentarilor germani pentru ceea ce consideră a fi vizite de rutină la baza aeriană.

Un purtător de cuvânt al Ministerului german al Apărării a declarat, în 9 iulie, că retragerea de la baza aeriană Incirlik, situată în provincia turcă sudică Adana, reprezintă următorul pas într-una dintre recentele dispute bilaterale germano-turce. Aceste dispute variază, de la campania de suprimare a opoziţiei lansată de guvernul turc după puciul eşuat în Turcia din iulie 2016, până la organizarea unor campanii politice turceşti în Germania înaintea desfăşurării unui referendum cheie, în luna aprilie a acestui an, care îi va oferi preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan noi puteri semnificative.

Un vot în camera inferioară a Parlamentului german (Bundestag), cu privire la etichetarea masacrului comis de turci în 1916 împotriva armenilor ca genocid, a influenţat, de asemenea, în mod direct impasul diplomatic dintre Germania şi Turcia.

Cancelarul german Angela Merkel a declarat sâmbătă că, la o întâlnire bilaterală cu preşedintele Erdogan, au ieşit la iveală neînţelegeri semnificative între cei doi aliaţi NATO.

Un oficial turc a confirmat dislocarea soldaţilor germani din Turcia, susţinând că ministrul german al Apărării, Ursula von der Leyen, l-a informat pe omologul ei turc cu privire la data începerii retragerii atunci când s-au întâlnit la recentul summit NATO desfăşurat la Bruxelles.

Retragere treptată

Iniţial, avioanele de luptă germane ar continua să opereze de la baza Incirlik cel puţin până la sfârşitul lunii iulie, ca parte a unei misiuni de zboruri de recunoaştere pentru susţinerea operaţiunilor coaliţiei conduse de SUA împotriva grupului jihadist Statul Islamic în Siria şi Irak.

Avioanele de luptă Tornado şi alte materiale necesare urmează să fie mutate la o nouă baza aeriană în Iordania până în luna octombrie a acestui an.

Potrivit revistei germane Der Spiegel, două avioane de alimentare vor fi transferate la o bază aeriană situată în apropiere de Al-Azraq, Iordania, ca parte a retragerii treptate de la baza aeriană turcă Incirlik.