Germania se pregăteşte să interzică fracturarea hidraulică pentru următorii 7 ani

Lobby la deputaţi: SCOATEŢI FRACTURAREA DIN EUROPA!
Lobby la deputaţi: SCOATEŢI FRACTURAREA DIN EUROPA! (Fracking Free Ireland)

Ministrul Mediului şi ministrul Energiei din Germania au propus interzicerea exploatării gazelor de şist cel puţin până în anul 2021, informează Wall Street Journal

"Nu va exista în Germania exploatarea gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice, în scop comercial, în viitorul apropiat", a declarat vineri ministrul Mediului, Barbara Hendricks.

În Germania există o opoziţie foarte puternică faţă de fracturarea hidraulică, tehnologie ce presupune injectarea în sol, la presiuni foarte mari, a unui amestec de apă şi substanţe chimice, pentru a sparge depozitele de şisturi şi a elibera gaze naturale. Oponenţii aceste tehnologii acuză, bazat pe rapoarte şi cercetări, că substanţele chimice conţinute în apă (multe dintre ele toxice, altele chiar cancerigene) pot contamina apele, aerul şi în general mediul ambiant.

Conform ministrului Mediului, Barbara Hendricks, care, împreună cu ministrul Economiei şi Energiei, Sigmar Gabriel, a definit principalele prevederi legislative legate de problema zăcămintelor de şist, protejarea sănătăţii şi a apei potabile este "o prioritate absolută."

În consecinţă, cei doi miniştri susţin interzicerea exploatării gazelor de şist cel puţin până în 2021, când va fi realizat un raport privind stadiul cunoştinţelor şi tehnologiei existente, iar Parlamentul va analiza din nou legea. Până atunci, testarea zăcămintelor de şist va fi autorizată doar în anumite condiţii.

Propunerile prezentate vineri de cei doi miniştri social-democraţi necesită acordul conservatorilor din coaliţia condusă de cancelarul Angela Merkel, ceea ce teoretic ar trebui să fie o simplă formalitate, coaliţia formată din creştin-democraţii cancelarului şi social-democraţi declarând încă de anul trecut că "respinge folosirea de substanţe toxice" la exploatarea petrolului şi a gazelor, potrivit Wall Street Journal.

Proiectul nu se va concretiza într-o nouă lege, ci într-un amendament la legea minelor şi cea a apelor.

Nu va exista în Germania exploatarea gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice, în scop comercial, în viitorul apropiat

În pofida criticilor reprezentanţilor industriei de profil, care, invocând dependenţa energetică de ruşi, susţin exploatarea gazelor de şist, în pofida potenţialelor sale consecinţe nocive asupra mediului şi sănătăţii umane, ministrul Hendricks s-a declarat convinsă că modificările pot fi adoptate înainte de sfârşitul acestui an.

Decizia guvernului german va fi luată pe fundalul amplificării opoziţiei militanţilor de mediu şi a societăţii civile la adresa fracturării hidraulice. În urmă cu doar două zile Parlamentul din Catalonia a aprobat un document care respinge tehnică extragerii gazului prin fracturare hidraulică, arătând că aceasta este o practică agresivă şi periculoasă pentru societate şi pentru mediu şi inclusiv în SUA, ţară care face cel mai puternic lobby pentru gazele de şist, viitorul fracturării hidraulice este incert.

După ani de zile în care locuitorii statului New York au militat pentru interzicerea fracturării hidraulice, cea mai înaltă instanţă din New York a decis la finele lunii iunie că autorităţile locale pot emite hotărâri pentru a interzice exploatarea gazelor prin respectiva tehnologie.

În România, Guvernul este pro-exploatare gaze de şist, exprimându-şi deschis susţinerea faţă de Chevron, companie care a amplasat la Vaslui prima sondă pentru explorarea gazelor de şist. Proiectul de lege privind interzicerea fracturării hidraulice, iniţiat de deputatul Tudor Ciuhodaru, este îngropat de luni de zile în Parlament, iar tribunalele anulează pe bandă rulantă hotărârile Consiliilor Locale de a interzice fracturarea hidraulică pe teritoriul lor administrativ.